Tot ce trebuie să știți despre BB Cream, CC cream și, mai nou, DD Cream

Tot ce trebuie să știți despre BB Cream, CC cream și, mai nou, DD Cream
Sigur ați auzit denumirile și ați ridicat din sprâncene. Domeniul beauty devine tot mai complex și complicat. Așa că ne-am propus să dezvăluim (și să explicăm) odată pentru totdeauna diferența dintre cremele BB, CC și DD. Sunt diferite, în funcție de nevoi.

În urmă cu aproximativ zece ani, BB Cream a început să devină populară. După ea a venit rândul CC Cream-urilor, care acum au fost urmate de cremele DD.  Toate sunt produse hibride foarte ușor de utilizat, capabile să răspundă unei game largi de nevoi, dar care este mai exact diferența dintre ele?

Conceptul de bază care le unește este cel al unei pigmentări foarte scăzute, care se limitează la perfecționarea tenului fără a-l acoperi complet. Pe scurt, nu este vorba de fond de ten ci de baze foarte ușoare și proaspete, perfecte pentru persoanele care nu doresc prea mult machiaj, ci un look simplu. Aceste creme sunt ideale pentru pielea tânără și fără probleme deosebite sau pentru sezonul cald, arată Elle.com. Toate conțin ingrediente active dar fiecare dintre cele trei are o funcție specifică care o diferențiază de celelalte.

Ce este BB cream, cea mai „bătrână” colorată apărută pe piața frumuseții

Aproape toată lumea crede că BB Cream s-a născut în Coreea. Fals. În realitate aici doar au devenit extrem de populare aceste creme. Țara care le-a dat naștere a fost Germania, unde un dermatolog a dezvoltat o cremă care a protejat pielea în timp ce o acoperea în urma unor tratamente cu laser. În esență, este un balsam colorat, care hidratează și hrănește în profunzime, dând feței un aspect strălucitor și perfect.

De obicei BB Cream-urile sunt îmbogățite cu protecție solară și reprezintă compromisul perfect pentru femeile care își doresc un produs inteligent care să combină machiajul și îngrijirea pielii.  Așa se explică de ce au devenit foarte populare în Coreea de Sud, răspândindu-se în toată Asia și ajungând apoi în Statele Unite și apoi în Europa în urmă cu aproximativ zece ani: sunt o soluție foarte practică și foarte convenabilă.

Pigmentarea scăzută, care explică și motivul gamelor reduse de culoare, face BB Cream un produs extrem de construibil și transversal, ideal pentru un machiaj rapid mai ales pe tenul uscat sau foarte uscat.  Crema BB a devenit și inspirația fondurilor de ten de noua generatie, precum Nabla’s Skin Realist, cu un finisaj natural care nu ascunde textura pielii și oferă o strălucire sănătoasă, mai arată sursa citată.

Cum și când este necesară CC Cream

Prin CC Cream ne referim la o cremă corectoare cu o doză mai mare de culoare: este mai densă și mai pigmentată decât crema  BB și este mai potrivită atunci când dorim să uniformizăm tenul, fără a folosi fond de ten.

Dacă observăm zone mai închise de culoare, pete sau roșeață, cauzate atât de inflamație, cât și de tulburări precum cuperoza, această cremă le corectează instantaneu într-un mod ușor și natural.  De fapt, CC Cream e excelentă ca bază pentru fond de ten dar și pentru a fi folosite singure, deoarece uniformizează tenul fără să-l altereze. CC Cream e mai opacă decât BB Cream, dar și mai rezistente și protectoare, ținând sub control grasimea. Acest lucru le face potrivite și pentru un ten mixt și gras.

Ultima noutate: DD cream. Protejează împotriva luminii ecranelor (printre altele)

Cea mai recentă inovație tehnologică în ceea ce privește hibridul între îngrijirea pielii și machiaj este DD Cream, care îmbină în esență toate calitățile predecesoarelor sale.  De fapt, uniformizează, acoperă ușor, hidratează și mai ales tratează tenul matur.  Rezumă tot ce avem nevoie, inclusiv protecție solară și la lumina albastră a ecranelor în fața cărora ne petrecem tot mai mult timp.

Astfel, corectează și apără pielea, menținând o textură foarte ușoară și o acoperire redusă, rămânând tot un produs diferit de un fond de ten.  Este potrivit pentru persoanele care doresc puțin mai multă pigmentare decât de la un BB Cream și în același timp își doresc ceva activ, care să continue să lucreze asupra pielii pe tot parcursul zilei.

Antiaging, colorată și ușoară, DD Cream oferă strălucire și celor mai uscate tenuri, netezind optic ridurile superficiale.  Nu există încă multe mărci pe piață care să ofere acest produs, dar va deveni în curând un adevărat trend de frumusețe.

Sursa foto: Instagram