Simona Ionescu / Redactor Șef

Tradiții mai puțin cunoscute de Buna Vestire. De ce să puneți sare și pâine în pragul casei. Ce trebuie să facă pescarii

Tradiții mai puțin cunoscute de Buna Vestire. De ce să puneți sare și pâine în pragul casei. Ce trebuie să facă pescarii
25 martie este o zi specială pentru toți credincioșii, care sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveștenia.

Aceasta este prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului, care amintește de momentul în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Preacuratei că-l va naște pe Mântuitor.

„Și a trimis Dumnezeu pe Gavril, arhanghelul duhurilor cerești, celor ce stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă și neștiută de îngeri, să vestească Prea Curatei Fecioare zămislirea cea streină a Fiului lui Dumnezeu”.

Tradiția spune că, indiferent în ziua în care cade, de Buna Vestire se face dezlegare la pește pentru ca momentul să fie cinstit așa cum se cuvine. De asemenea, cine consumă pește în această zi va merge tot anul „ca peștele prin apă” și își va rezolva toate problemele.

Cântecul cucului trebuie așteptat cu bani în buzunar

Ziua de Buna Vestire se mai numește și Ziua Cucului. Tradiția spune că de această mare sărbătoare, cântatul păsării trebuie să fie așteptat de oameni cu mare bucurie și buzunarele pline cu bani, pentru a le merge bine tot anul.

Nu aveți voie să fiți supărați atunci când cucul începe să cânte și cu stomacul gol, pentru că atunci vă va „spurca” cucul și veți avea parte de probleme tot anul. Cucul va cânta până de Sânziene sau de Sfântul Petru. De asemenea, de Buna Vestire se spune că se va dezlega limba tuturor păsărilor.

Aprindeți focuri în curte

În unele zone ale țării există obiceiul ca prima persoană din familie care se trezește să ia o oală, să o umple cu jar și să pună apoi tămâie. Se va ocoli toată casa, pentru ca nici un animal de pradă să nu se apropie, apoi se va tămâia locuința și tot ce este în jur, dar și pomii fructiferi.

Aceștia vor fi totodată amenințați și cu un topor și se va rosti următoarele cuvinte: “dacă nu rodești, te tai!”. De asemenea, gospodarii vor aprinde focuri în curte, în fața ușilor și vor pune în pragul casei pâine și sare. Se crede că îngerii vor veni să mănânce și să bea apă și îi vor păzi pe toți ai casei.

Nu puneți mâna pe ouă de Buna Vestire

Nu în ultimul rând tradiția spune că nu aveți voie să puneți mâna pe un ou în această zi, nu se șpun nici cloști pentru că pot ieși pui cu două capete.

Cei care pescuiesc, în această zi trebuie să meargă la biserică să ia anafură, iar o bucățică să o pună în gura primului pește pe care îl prind, apoi să-i dea drumul în apă, rostind următoarele cuvinte: “Du-te! Și cu câți te vei întâlni, spune-le la toți să vină la mine!”.  Dacă nu vreți să aveți necazuri tot anul, nu vă certați niciodată în ziua de Buna Vestire.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre