Sinead O’Connor a făcut un anunț teribil pe Twitter. Cântăreaţa irlandeză a postat şi melodia lui Bob Marley ”Ride Natty Ride”. Explicaţia: ”Acesta este pentru Shaney al meu. Lumina vieţii mele. Lampa sufletului meu. Copilul meu cu ochi albaştri.”
Sinead O’Connor a anunţat teribila veste
Sinead O’Connor, care a lansat hitul „Nothing Compares 2 U“, a șocat de multe ori. A trecut la Islamism, a vrut să se sinucidă, a avut patru soți. Era vedetă internațională după ce, în 1990, a cântat rasă în cap piesa „Nothing Compares 2 U“, care a devenit imediat hit mondial. S-a izolat de lume, dar este prezentă pe rețelele de socializare. Sinead și-a schimbat numele în Shuhada’ Davitt în 2018 și a trecut la Islamism.
Azi, sâmbătă, 8 ianuarie, ea a postat un mesaj zguduitor.
”Frumosul meu fiu, Nevi’im Nesta Ali Shane O’Connor, lumina vieţii mele, a decis să pună capăt luptei sale pământeşti astăzi şi este acum cu Dumnezeu. Să se odihnească în pace şi nimeni să nu-i urmeze exemplul. Copilul meu. Te iubesc atât de mult. Să fii în pace”.
Cântăreaţa irlandeză, în vârstă de 55 de ani, a postat şi melodia lui Bob Marley ”Ride Natty Ride”.
”Acesta este pentru Shaney al meu. Lumina vieţii mele. Lampa sufletului meu. Copilul meu cu ochi albaştri. Vei fi mereu lumina mea. Vom fi mereu împreună. Nici o graniţă nu ne poate despărţi”.
Fiul ei avea 17 ani și fusese dat dispărut
Shane, ai cărui părinţi sunt O’Connor şi muzicianul irlandez Dónal Lunny, fusese dat dispărut de două zile. Adolescentul, care a dispărut joi, 5 ianuarie, a fost unul dintre cei patru copii ai lui Sinead – Jake Reynolds, Roisin Waters și Yeshua Francis Neil Bonadio.
Fiul lui Sinead O’Connor, în vârstă de 17 ani, a fost găsit mort la două zile de la dispariție. Mama lui a scris că băiatul „a decis să pună capăt luptei sale pământești”. S-a sinucis.
Shane a dispărut și a fost văzut ultima oară în Tallaght, South Dublin, vineri, 7 ianuarie, scrie dailymail.co.uk.
Poliția și-a reînnoit, tot vineri, apelul de ajutor către populație pentru a găsi locul unde se află Shane în acea zi: „Shane a fost văzut ultima dată în această [vineri] dimineață în Tallaght, zona Dublin 24. Shane este descris ca având o înălțime de 5′ 6′, cu păr scurt și cafeniu și ochi albaștri.
Comentând pe rețelele de socializare cântăreața a proferat și amenințări. Sinead O’Connor a amenințat Spitalul Tallaght cu un proces în cazul în care „fiului meu i se întâmplă ceva”, susținând că fiul ei a dispărut din spital în timpul supravegherii sinuciderii.
Când a fost văzut ultima oară, purta un hanorac negru cu un imprimeu mare în centru, pantaloni de trening întunecați, un tricou de culoarea vinului și șosete albe. Poliția este îngrijorată de bunăstarea lui Shane”.
Lumea a reacționat, dar nu a mai fost nevoie. Trupul băiatului a fost găsit vineri seara. Un purtător de cuvânt a declarat astăzi pentru The Sun : „În urma recuperării unui cadavru în zona Bray din Wicklow, vineri, 7 ianuarie 2022, un apel privind persoana dispărută în privința lui Shane O’Connor, de 17 ani, a fost respins”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook