Simona Ionescu / Redactor Șef

Ultimele noutăți în viața Oanei Roman și a lui Marius Elisei. Cei doi au intrat într-o nouă etapă

Ultimele noutăți în viața Oanei Roman și a lui Marius Elisei. Cei doi au intrat într-o nouă etapă
Despărțirea dintre Oana Roman și Marius Elisei, după împăcarea destul de lungă ce a urmat divorțului celor doi,  nu a fost dintre cele mai confortabile. Ei au un istoric lung de împăcări și despărțiri, însă ultima s-a lăsat cu vorbe grele.

Nimeni nu credea că mai e cale de întors, în această despărțire, mai ales că Marius i-a reproșat Oanei toate cele în public. A lovit-o sub centură când i-a spus că ar trebui să îi mulțumească pentru silueta pe care o are, că era mult supraponderală când a cunoscut-o și, după toți acești ani, a ajuns să arate suplu.

Și Oana, la rândul ei, a avut multe de spus. Reproșurile, de ambele tabere, au curs gârlă. Până acum. În final cei doi au îngropat securea războiului. Și, probabil, urmează o nouă mare împăcare, și mutarea lui Marius din nou, în căminul conjugal unde a robotit ca un erou vara trecută.

Oana Roman și fiica ei, Isabela, au participat la nunta Bellei Santiago, ocazie cu care, fiica fostului prim premier al României democratice a povestit într-un interviu acordat Andradei Bratovianu, ce relație are acum cu Marius Elisei.

Cât de bine se înțeleg acum Oana Roman și Marius Elisei

După ce luni de zile de vreme, cei doi au fost în conflict deschis, din care nu au lipsit jignirile, amenințările și cuvintele dure, acum spiritele s-au calmat.

„Eu sunt foarte ok, liniștită, foarte bine. Marius vine, iese cu Isa, ieșim, vorbim. Sunt foarte fericită că situația este așa. S-au calmat apele, e totul ok, Doamne, mulțumesc, Slavă Domnului. Împăcarea nu s-a produs, dar pentru Isa este foarte important ca noi să fim ok, prieteni, să putem să ieșim, să colaborăm, să facem lucruri împreună. Mie îmi place să lucrez cu el, pentru că el mă cunoaște, știe care este stilul meu.

Colaborăm și e zona asta a site-ului pe care îl avem și suntem ok. Dacă vom fi din nou împreună, doar viața o să o spună. Eu nu știu să zic. Eu las timpul să vorbească, întotdeauna. Așa e cel mai bine, spun eu. Nu trebuie să forțezi lucrurile, nici să le grăbești, trebuie să le lași să se întâmple așa cum trebuie și ele se întâmplă când trebuie și cum trebuie”, a declarat Oana Roman.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre