Un israelian povestește cum a evadat din orașul bombardat Mariupol

Un israelian povestește cum a evadat din orașul bombardat Mariupol
Ultimele informații ale Ministerului Britanic al Apărării, publicate azi dimineață, susțin că majoritatea forțelor ruse din invazia Ucrainei sunt „în mare parte blocate”.

Marea Britanie spune că trupele ruse au înregistrat „progres limitat” luni, dar o serie de orașe ucrainene sunt încă sub un puternic bombardament rusesc și noaptea.

Un israelian povestește cum a fugit de sub bombele din Mariupol

Un bărbat israelian a povestit despre evadarea sa din orașul ucrainean asediat Mariupol, care a fost sub un bombardament rusesc necruțător.

„Armata rusă continuă să bombardeze orașul, dar armata ucraineană nu-o lasă să intre”, a spus bărbatul la Radio 103FM, citat de timesofisrael.com. „Auzi explozii la fiecare jumătate de minut.”

„Rușii trag și cu artilerie din avioane, precum și cu tunuri din nave de război”, spune el.

El a spus că unele familii au reușit să scape din oraș pe jos, ajungând în orașul Manhush, la vreo 20 de kilometri distanță.

„De îndată ce părăsiți orașul, chiar la graniță, armata rusă este deja acolo. Chiar pe linia orașului și i-au lăsat pe refugiați să treacă”, a declarat israelianul, conform unei transcriere publicată de site-ul de știri Walla.

El spune că a auzit despre oameni duși împotriva voinței lor în Rusia , dar spune că mai degrabă crede că acest lucru se întâmplă pe flancul estic al orașului.

„Ieri am trecut granița în Polonia. Am ajuns într-o zonă destul de mare, unde sunt mulți refugiați. Am mâncat și am cules câteva informații”, spunând că speră să călătorească înapoi în Israel.

Britanicii spun că rușii sunt blocați în înaintare

Informațiile apărute în presa engleză și preluate azi de site-ul din Israel timeofisrael.com mai spun că trupele ucrainene „continuă să respingă încercările rusești de a ocupa orașul Mariupol, din sud”.

Mariupol a fost o țintă cheie care a fost asediată de mai bine de trei săptămâni și a cunoscut unele dintre cele mai mari suferințe ale războiului.

Ministerul Apărării al Ucrainei spune că forțele lor încă apără orașul și au distrus o barcă de patrulare rusă și un complex de război electronic.

Rusia controlează deocamdată coridorul terestru din Crimeea, peninsula pe care a anexat-o în 2014, și blochează accesul Ucrainei la Marea Azov, susține ministerul ucrainian.

„Nimeni nu poate spune din exterior dacă într-adevăr Mariupol este pe punctul de a fi luat”, spune Keir Giles, expert în Rusia în cadrul organizației britanice Chatham House.