Un psiholog îi învață pe copii să fie curioși. Dar și pe părinți îi învață ceva în „Marea aventură a micii albine Mitsu”

Un psiholog îi învață pe copii să fie curioși. Dar și pe părinți îi învață ceva în „Marea aventură a micii albine Mitsu”
Editura Humanitas duce în librării, înainte de Paște, o carte superbă pentru copii, plină de învățăminte. Cartea a fost scrisă de un psiholog care este și tată pe deasupra.

Marți, 12 aprilie 2022, la ora 18.30, la librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin) va avea loc lansarea cărții Marea aventură a micii albine Mitsu de Mircea Dragu, cu ilustrații de Bajkó Attila, apărută recent la editura Humanitas, în colecția Junior. Invitat la eveniment alături de Mircea Dragu și Bajkó Attila este scriitorul Radu Pavel Gheo, iar lansarea va fi moderată de Oana Doboși.

Potrivit autorului, această carte are darul de a stimula curiozitatea copiilor. „Ea conține și elemente de entomologie, cât și elemente de cultură orientală. De asemenea, am încercat ca Marea aventură a micii albine Mitsu să aibă o melodicitate astfel încât să-i apropie pe cei mici de limba română într-un mod plăcut lor”, a mărturisit Mircea Dragu.

„Eu cred că oricâte povești cu albine s-ar scrie, tot nu sunt destule. De aceea, când apare o poveste ca Marea aventură a micii albine Mitsu, cu albine, viespi mandarine, lupte între rău și bine, eroi (un roi!) și cultură niponă (o tonă!), și mai e scrisă și în rime, o citesc pe nerăsuflate”, mărturisește Carmen Tiderle, autoarea volumului Fabrica de lipici.

Marea aventură a micii albine Mitsu

Când temuta viespe mandarină, o lighioană cât o vrabie, dă iama în câmpia parfumată unde trăiesc albinele europene, Mitsu, cea mai mică dintre ele, pornește în aventura vieţii sale. Cu zapis și învoire de la regina stupului, albina cea neînfricată pleacă în zbor peste mări și ţări, spre Orientul Îndepărtat, ca să înveţe de la albinele nipone tactici de apărare împotriva temutei viespi.

În Ţara Soarelui Răsare, în stupii din grădina Yoko-Hara, Mitsu descoperă cât de importante sunt seriozitatea, răbdarea și munca în echipă și, mai cu seamă, află de la marele sensei Musashi secretul cu ajutorul căruia poate învinge înfricoșătoarea viespe

Cine sunt autorul și creatorul ilustrațiilor

Timișoreanul Mircea Dragu, de profesie psiholog, este un om implicat în viaţa comunității, atât în plan civic, cât și cultural. În perioada facultăţii a fost de două ori director al festivalului studenţesc StudentFest și a continuat să activeze, la început ca voluntar, apoi ca manager de proiect, ca expert extern sau ca psihoterapeut, în diverse organizaţii din zona civică sau din cea de sănătate (Salvaţi Copiii, Icar, Centrul Euroregional pentru Democraţie etc.), activitatea sa fiind recompensată cu premii naţionale și internaţionale, între care la Gala Premiilor Societăţii Civile și la Regional NGO Fair.

În paralel cu activitatea profesională, coordonează activitatea unei școli de arte marţiale de origine japoneză și a iniţiat și coordonat diverse activităţi de educaţie complementară, inclusiv de cultură și spiritualitate orientală (în principal japoneză). Pasionat de fotografie, a avut expoziţii în România și în Serbia. Marea aventură a micii albine Mitsu sau Cum a ajuns în Europa arma secretă a albinei japoneze, Nihon Mitsubachi este prima sa carte.

Bajkó Attila s-a născut la Miercurea Ciuc și a studiat artele la Timișoara și la Budapesta. Cunoscut publicului mai cu seamă pentru spectaculoasele sale decoruri pentru teatru și pentru picturile pe lemn meticulos elaborate și de o incredibilă bogăţie a detaliilor, Bajkó Attila a debutat cu succes în ilustraţia de carte în volumul Királylányok, Tündérek, Boszorkányok, de Pápes Éva (2013), urmat de The Princess and The Pigeon, de John Lane (2015), Giusina, cămila de București, de Andreea Micu (2019) și Ragyog a mindenség: Erdélyi gyermekvers-antológia (2021).