Unde și-a ascuns Al Capone toată averea

Unde și-a ascuns Al Capone toată averea
Unii l-au numit captivant și seducător, alții l-au văzut drept întruchiparea răului pe pământ. Și nimeni nu a mai reușit vreodată să-i calce pe urme lui Al Capone. Unde și-a ascuns gangsterul toată averea.

Din 1947 și până în prezent, autoritățile se tot chinuie să afle unde și-a ascuns Al Capone toți banii. Misterul averii se adâncește din ce în ce mai mult.

Unde și-a ascuns Al Capone toată averea

S-a născut în 1899 la New York și a început cariera infracțională la doar 14 ani, după ce a lovit o profesoară, moment în care a fost exmatriculat. În scurt timp s-a alăturat unor bande de infractori, apoi a fost unul dintre oamenii de încredere ai mai multor gangsteri renumiți. Dar visul lui a fost să fie cel mai bun dintre cei buni. Și a reușit. A fost poreclit Scarface, după ce a rămas cu o cicatrice pe față în urma unei lovituri primite de la Frank Gallucio, un răufăcător din New York.

A devenit liderul crimei organizate din Chicago

La doar 20 de ani, Al Capone a fondat cu mentorul său Johhny Torrio cartelul numit Chicago Outfit și au controlat prostituția și jocurile de noroc până în anul 1920. Cinci ani mai târziu, Al Capone devine liderul crimei organizate din Chicago și a început să se scalde în lux. Pentru început s-a mutat într-un apartament care se întorcea după soare în hotelul Metropole.

Apoi a ales ca centrul său de operațiuni să fie într-un alt apartament din renumitul hotel Lexington. Banii au început să curgă, astfel încât presa vremii spunea că afacerile sale generau anual  100 milioane de dolari. Toată lumea știa ce face, însă nimeni nu reușea să-l prindă. Extrem de precaut, Al Capone folosea mereu numerar și distrugea totdeauna orice urmă.

Și-ar fi ascuns o parte din bani într-o peninsulă din statul Michigan

În iunie 1931 a fost reținut pentru evaziune fiscală și condamnat la 11 ani de închisoare. Avea doar 33 de ani. Inițial a fost trimis în penitenciarul din Atlanta, unde a fost diagnosticat cu gonoree și sifilis. N-a durat mult și a fost transferat în celebra închisoare Altracaz, fiind eliberat condiționat în 1939.

Câțiva ani a stat prin spitale de psihiatrie și a trecut la cele veșnice în 1947. A lăsat în urmă o avere imensă, dar nimeni nu știe unde a ascuns-o. Au existat zvonuri că o parte din avere ar fi fost pusă la loc sigur într-o peninsulă din statul Michigan. Oamenii legii au căutat peste tot, dar banii gangsterului nu au fost găsiți.

Seiful din tunelurile secrete

În anii 1980, în urma lucrărilor pentru renovarea hotelului Lexington din Chicago, au fost descoperite tuneluri secrete care duceau spre bordelurile și barurile apropiate. Al Capone le făcuse, pentru a putea să scape în cazul unei razii. Sub clădirea hotelului s-a găsit și un seif secret, în care toată lumea spera să găsească o altă parte din banii lui Al Capone.

Seiful a fost deschis cu surle și trâmbițe, în cadrul unui show televizat. Ce s-a găsit în interior? Sticle goale și noroi. Și atunci, unde e averea lui Al Capone? Va exista cineva pe lume care să dezlege misterul?

Sursă foto: descopera.ro,

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp