Simona Ionescu / Redactor Șef

Cadrele medicale din spitalele de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor fi vaccinate cu prioritate. Unde vor fi distribuite dozele de vaccin care au ajuns azi în România

Unde vor fi distribuite dozele de vaccin care au ajuns azi în România

A doua tranşă de vaccinuri anti-COVID-19 a ajuns azi, 29 decembrie, în România. Sunt 140.400 de doze de la producătorii Pfizer/BioNTech, urmând să fie distribuite în 7 centre regionale.

„Din informaţiile furnizate de firma producătoare, 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech vor sosi mâine, 29 decembrie, în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca”, a transmis, luni seară, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

În jurul orei 11.00, alte două aeronave vor ateriza pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, urmând ca dozele de vaccin să fie transportate la centrele de stocare din cadrul spitalelor militare din Timişoara şi Cluj.

„Vaccinurile vor fi transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, mai precizează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19.

Cantităţile de vaccin vor fi distribuite astfel: Bucureşti – 40.950 de doze, Iaşi – 25.350 de doze, Cluj-Napoca – 29.250 de doze, Constanţa – 8.775 doze, Craiova – 12.675 de doze, Braşov – 12.675 de doze și Timişoara – 10.725 de doze.

Comitetul mai anunță, de asemenea, că programările pentru administrarea vaccinului se pot face pe pagina https://programare.vaccinare-covid.gov.ro.


Ce se ascunde în spatele videoclipului care a scandalizat românii. Fetița de 10 ani are o poveste de groază

Distribuție vaccin România se accelerează cu noua tranșă de 140.400 doze sosită astazi. Cadrele medicale din spitalele de boli infecțioase primesc prioritate în această nouă fază. Distribuție vaccin România se va face prin 7 centre regionale, asigurând o acoperire uniformă pe întreg teritoriul țării. Această strategie de distribuție vaccin România permite o imunizare mai rapidă a personalului medical. Au început filmările pentru „Tătuțu”. Un celebru actor va face parte din distribuție.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre