Karisia a lansat pe data de 12 decembre primul ei videoclip. Baby Mafia are un scenariu inspirat din realitate, care a stârnit numeroase controverse și a strâns deja aproape 100.000 de vizualizări.
Baby Mafia, fata cea rea
Cu numele de scenă Karyss, a lansat Baby Mafia, piesa în stil trap inspirată din percheziția făcută tatălui său. Copila a fost șocată atunci când s-au trezit cu mascații în casă, iar imaginile din videoclip par a fi o formă de răzbunare. Ea vorbeşte despre o fată răsfăţată, chiar arogantă, care îşi etalează hainele de firmă, cardul, bolidul, viaţa fără griji, care îşi face toate poftele, că doar e „fata lui tata”.
„Vreau miliarde, Baby mafia / Fata ştie să se-mbrace, Baby mafia / Îmi fac toate poftele, într-un G cu fetele / Te las în spate, nu-mi vezi urmele. Hainele de pe mine sunt din Italia / Singura regină, n-o poţi controla / Detronez orice rivală, sunt aşa de rea / Plătesc cu cardul, nu contează sumele / Îmi vezi maşina, şi deja ştii numele / Fata lui tata, îmi fac toate poftele / Sunt regina, tu reţine-mi numele. N-am cum să mă abţin, în picioare Loubutin / Borsetuţă Givenchy, eşarfă Louis Vuton, ochelari vreo 3.000 / Parfumul nici n-ai cum să-l ştii”, cântă ea.
Dar cine este „fata cea mai rea” despre care Karyss vorbește în piesă? În viaţa de zi cu zi, e o copilă plină de viaţă, care îşi iubeşte la nebunie părinţii şi pe „surioara” Maya, nu a chiulit niciodată de la ore, pentru că i se pare „aiurea”, are doar note de zece, îi place să facă sport şi e nebună după muzică: „Eu sunt mai băieţoasă, întotdeauna am fost, iar genul acesta de muzică mă reprezintă”.
Karyss este din Oradea. Cântă de la vârsta de 3 ani, tot de atunci face canto, şi a fost prezentă la mai toate concursurile şi festivalurile de muzică organizate pentru copii, la ultimul, Festivalul Internaţional Capitala Muzicală, de la Sibiu, unde a primit premiul special al juriului.
A început cu muzică populară şi doar din ultimii doi ani cochetează cu muzica uşoară. Videoclipul lansat acum este parte a unui album care va conţine în total 12 piese, gândite şi realizate împreună cu Quba, pe numele său real Alexandru Gajaila, primul producător de dubstep din România care a ajuns în Top 100 Artists Beatport.
„Nu chiar toate piesele sunt aşa, totuşi”, zice tatăl fetiței, nimeni altul decât controversatul afacerist Mihai Borciu, care se consideră vinovat oarecum pentru poveste. Mai ales pentru scena cu mascaţii, inspirată dintr-o acţiune care l-a vizat chiar pe el.
Scandalurile în care a fost implicat Borciu
În trecut, tata Borciu a fost implicat în mai multe scandaluri şi bătăi, fiind acuzat chiar şi că ar fi tras asupra maşinii patronului Laguna Security, Aurel Gavriş, dosar care, în final, a fost clasat, anchetatorii bihoreni stabilind că arma deţinută de el nu e cea cu care s-a tras şi că „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”.
De altfel, acesta este şi dosarul în care locuinţa afaceristului a fost percheziţionată, însă fără ca poliţiştii să găsească vreo probă incriminatoare la adresa lui: „A văzut prea multe, s-a maturizat prea repede. Când am văzut piesa, ce era să zic? Să spun că nu îmi place? Nu pot spune nu. E un copil cuminte, ascultător, nu are pretenţii extravagante, e premiantă la şcoală. A fost dorinţa ei, să încerce. Are voce, imaginaţie, prezenţă. Am lăsat-o. Cum s-o refuz?”.
Karyss a fost remarcată de Selly
Oricum, piesa pare deja un succes, strângând aproape 100.000 de vizualizări în două săptămâni, multe propuneri de colaborări, unul dintre cei mai cunoscuţi fiind Selly, împreună cu care va avea şi o emisiune pe celebrul canal de YouTube al tânărului, cu peste 2 milioane de urmăritori.
Deopotrivă, însă, piesa a atras şi multe critici din partea unor internauţi care o consideră inadecvată pentru vârsta copilei, susţinând că transmite mesaje greşite, inadecvate, celorlalţi adolescenţi.
Sfaturi gratuite de la un avocat pentru cei care divorțează
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook