Vaccinarea din greșeală cu ser fiziologic, petrecută în urmă cu 5 zile, nu a avut consecinţe asupra sănătăţii pacienților, relatează Agerpres.
„Marţi după-amiază, 140 de persoane au primit o injecţie numai cu ser fiziologic” în centrul de vaccinare din Epernay, a indicat Centrul medical universitar (CHU) din Reims (nord-est).
Această injecţie „nu are consecinţe pentru sănătate, cu toate acestea, cursul vaccinării rămâne incomplet”, a explicat CHU într-un comunicat difuzat sâmbătă.
Miercuri dimineaţă, „imediat după descoperirea incidentului (…) s-a efectuat o analiză a cauzelor care au condus la această eroare” şi „un cadru sanitar a fost însărcinat să consolideze procedurile de siguranţă preexistente”, a indicat CHU, fără a da mai multe detalii asupra naturii acestei erori.
Un ritm de vaccinare printre cele mai rapide din Europa
Prim-ministrul Jean Castex a vorbit despre campania de vaccinare din Franța: „Campania noastră de vaccinare avansează și o face bine. Până la sfârșitul săptămânii, numărul celor care au primit măcar prima doză anti-Covid va ajunge la 14 milioane de persoane, ceea ce înseamnă un sfert din populația adultă. Avem în prezent un ritm de vaccinare printre cele mai rapide din Europa care ne permite să vaccinăm aproximativ 2 milioane și jumătate de persoane pe săptămână”.
Incident cu încurcare de seruri în România
Și la noi în țară s-a petrecut un incident legat de încurcarea serurilor în timpul vaccinării. Un bărbat din Tulcea a fost vaccinat cu ser de la Pfizer, însă a primit din greșeală la rapel o doză de ser Moderna.
Presa a aflat pățania după ce Alin-Alexandru Ionescu a povestit pățania într-o postare pe Facebook. El scris că a fost programat la vaccin pe 24 februarie, atunci când a primit vaccin Pfizer în centrul de vaccinare de la RomExpo, din București.
După ce a primit prima doză, Alin-Alexandru Ionescu s-a programat pentru rapel. Potrivit procedurilor trebuia să fie vaccinat tot cu Pfizer, însă nu a fost așa.
„Cel care m-a repartizat, m-a trimis la un cabinet unde se făceau doar vaccinuri Moderna, deși pe listă, în dreptul numelui meu, scria Pfizer. La cabinetul numărul 21 m-au preluat două doamne asistente, le-am arătat că am și adeverința de la vaccinarea din 24 februarie la mine, m-au lăudat că o am în condițiile în care majoritatea pacienților nu o mai aduc la rapel, însă nimeni nu a mai verificat că pe ea scrie Pfizer.
Una dintre doamne m-a căutat în sistem, cealaltă mi-a făcut doza de vaccin, pentru ca apoi să realizeze că aplicația dă eroare și că nu poate fi confirmată vaccinarea. Motivul? Rapelul nu corespunde cu tipul de vaccin făcut la prima doză. Mi-a dat imediat seama despre ce sa întâmplat, însă în acel moment deja presam cu un tampon de vată pe locul vaccinării”, a povestit Alin-Alexandru Ionescu.
Nici în cazul lui vaccinarea anapoda nu a avut vreun efect negativ.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook