Valentina Pelinel a pus piciorul în prag. E o femeie fericită și împlinită și vrea să-și trăiască viața liniștită.
Valentina Pelinel i-a tăiat macaroana lui Cristi Borcea. Visul afaceristului s-a spulberat
O bună bucată de vreme, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au declarat că se gândesc să mai facă un copil. Ar fi fost cel cu numărul zece pentru Cristi Borcea. „Lui Cristi îi plac copiii, și-ar mai dori, nu-i nicio problemă, dar, sincer, suntem bine pentru că nouă copii necesită multă atenție, e multă responsabilitate”, spunea ea cu ceva timp în urmă. Acum însă planurile s-au schimbat și fostul fotomodel a anunțat că acest lucru nu se va mai întâmpla. Ea are trei copii și consideră că e de ajuns.
„După mult efort, am ajuns la greutatea dorită, aceeași de când lucram ca fotomodel, de 62 de kilograme”
„Viața cu trei copii este completă și un al patrulea nu face parte din planurile noastre. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei trei copii sănătoși, de care ne bucurăm din plin în fiecare zi. Am făcut sport inclusiv pe perioada sarcinilor, mai exact am urmat un program de aerobic adaptat condiției mele.
Atât pe perioada sarcinilor, cât și când am alăptat, nu m-am abținut și mi-am satisfăcut poftele, dar m-am reapucat de sală, cam la două luni după fiecare sarcină. Acum, după mult efort, am ajuns la greutatea dorită, aceeași de când lucram ca fotomodel, de 62 de kilograme, o greutate la care eu mă simt cel mai bine”, a declarat vedeta.
Valentina Pelinel are ajutor specializat în creșterea copiilor
Într-un interviu pentru Fanatik, blonda a mărturisit că de educația copiilor s-a ocupat ea și Cristi, însă atunci când timpul nu le permite, au apelat și la ajutorul bonei. „Noi ne ocupăm de cei mici, dar fiind niște persoane active și cu program profesional încărcat, am apelat și la ajutor specializat”, a mai spus vedeta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook