Încrengăturile din viața amoroasă ale fostului acționar de la Dinamo, Cristi Borcea, ar putea alcătui un scenariu de film hollywoodian. Poveștile de dragoste pe care le-a trăit în lumina reflectoarelor au fost pline de picanterii.
Pe Valentina Pelinel, Cristi a cununat-o cu politicianul Cristian Boureanu și obișnuiau să-și petreacă vacanțele împreună, iar cuplarea nașului cu fina a fost un șoc pentru ambii soți încornorați: Boureanu și Vidican.
Povestea lor de amor a început astfel cu scandaluri, procese de divorț urâte și negocieri la sânge. Borcea și-a cumpărat atunci liniștea atât de la fosta nevastă, Adina, cât și de la fostul fin, Cristian, spun surse.
Din păcate, imediat după ce s-au liniștit, Borcea a intrat la înschisoare, „la suferință”, așa cum se exprimau fostele și actuala soție, iar divorțul de Vidican s-a pronunțat în timp ce el se afla după gratii. Fosta a plâns și a declarat atunci că Pelinel e o femeie de moravuri ușoare, neascunzând faptul că suferă enorm în urma despărțirii.
Pe de altă parte, Boureanu s-a cuplat rapid cu o tânără care pe vremea aceea abia împlinise 18 ani.
Surpriza cea mare a fost atunci când Valentina, după mai multe vizite la camera intimă a penitenciarului Poartă Albă unde Borcea își ispășea sentința, a anunțat că este însărcinată. Ea a adus pe lume un băiețel, iar ulterior a rămas gravidă cu gemeni. Despre ultima sarcină, ea a mărturisit că a apelat la fertilizarea invitro.
Anii au trecut, Borcea a ieșit din închisoare, își petrece timpul cu familia și, în același timp, apelează la tot felul de proceduri estetice, ajungând aproape de nerecunoscut. Valentina pare și ea foarte fericită și chiar s-a retras din viața publică, preferând să se ocupe de afacerile familiei Borcea – în care sunt implicate și fostele soții.
Nu putem să nu ne întrebăm, ce fel de partener e Borcea de nicio femeie nu i-a rezistat. Nici măcar o judecătoare și o avocată. Ultima i-a făcut și un copil. Prima însă, judecătoarea, nu s-a limitat doar la îndrăgosteală și a primit și o mită grasă.
La această întrebare răspunde chiar Valentina Pelinel. Ea a acordat un interviu site-ului Ciao.ro, unde a oferit suficiente amănunte.
„Cristi este o persoană plină de energie și vitalitate, mereu are idei noi și inițiative, viața lângă el nu este niciodată plictisitoare. Este, în egală măsură, un bărbat care știe să ofere stabilitate și încredere unei femei, să o facă să se simtă cea mai iubită din lume. Noi suntem parteneri și prieteni în această relație, iubiți și soți și de aceea echilibrăm mereu lucrurile”, a spus ea.
Întrebată ce înseamnă el pentru ea, Valentina a spus: „Înainte de a vorbi de iubire, este vorba de respect între noi și de o foarte bună comunicare. Ne-am dorit să fim împreună și ne-am asumat relația noastră. Provocările prin care am trecut ne-au făcut mai puternici și mai uniți. Fericirea înseamnă și adaptarea la personalitatea celuilalt, dar și libertatea pe care o acorzi din dorința comună de a avea un partener de nădejde lângă tine în această călătorie numită căsnicie.”, a declarat blonda.
Valentina a fost întrebată și dacă se consideră o fire geloasă
„Cine iubește cu adevărat, este și gelos. Dar nu las această emoție să controleze relația noastră.”, a răspuns ea.
Cristi Borcea, este un om de afaceri român, fost acționar și președinte executiv al clubului Dinamo București.
Borcea și-a făcut averea în afacerile cu gaz lichefiat, prin firma Petrom LPG.
Este tatăl a 9 copii, 3 din prima căsătorie cu Mihaela Borcea, 2 cu Alina Vidican, 1 cu o avocată, 3 cu Valentina Pelinel.
Plăcintă cu varză la tigaie. O rețetă foarte simplă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook