De spune că n-a existat o vedetă de care să nu fi scris și care să nu aibă o fotografie cu el. Jurnalistul Gheorghe Chelu iubea actorii, iubea muzica, iubea viața…
Povestea tristă a lui Gelu a început cu două săptămâni în urmă. Urma să facă o operație de rutină, dar a făcut un stop cardiorespirator. Medicii l-a băgat în comă indusă și toată lumea a sperat că se va întâmpla o minune. Dumnezeu l-a iubit prea mult și vineri, 11 august, l-a luat la el. La scurt timp după aflarea veștii triste, au început să curgă mesajele.
„O să vizitezi Disneyland-ul din Ceruri și o să te mai uiți din când în când către noi, muritorii”
O colegă de breaslă, Daniela Popa, a transmis un mesaj cutremurător. „Nu îmi vine să cred că scriu asta acum! Mi se pare ireal, Geluțule! Am un mare gol în stomac exact ca în ziua în care s-a întâmplat cu tata! De dimineață m-a durut capul toată ziua! Dumnezeu te-a primit la El și o să faci cele mai frumoase interviuri acolo.
O să vizitezi Disneyland-ul din Ceruri și o să te mai uiți din când în când către noi, muritorii! Geluțule, nu vrei să știi cât de rău îmi pare și cât am sperat să te mai vad, să te aud! Am tot verificat telefonul în perioada asta cât ai fost în spital! Îmi lipsesc mesajele și telefoanele tale, chiar dacă ne mai balacăream din când în când.
„Sper să-ți găsești liniștea, să găsești pizza bună acolo unde ești, torturi și Pepsi și tot ce-ți place”
Doamne, câtă treabă aveam! Refuz să cred că ai plecat așa, că nu o să fim împreună săptămâna viitoare la Vâlcea, așa cum am plănuit, că nu o să mai vii să mă iei cu taxiul de acasă să mergem împreună la evenimente…Nu mai am cuvinte! Lumea mondenă și presa mondenă vor fi foarte triste fără tine, Gelule!
Te iubește multă lume, să știi! Sper să-ți găsești liniștea, să găsești pizza bună acolo unde ești, torturi și Pepsi și tot ce-ți place! Dumnezeu să te aibă în pază lui! O să ne lipsești tare, Geluțule! Te iubim! P.S.: Las aici un filmuleț cu tine de la ultimul nostru eveniment împreună, de când am fost la avanpremiera filmului Barbie!”, au fost cuvintele tulburătoare ale ziaristei.
„Dumnezeu să te ghideze spre Lumina Lui… Ai fost un om cu un suflet de aur”
La rândul său, cântărețul Dan Helciug a trimis un mesaj de condoleanțe pe pagina sa de facebook și o fotografie în care apare alături de Gelu. „A plecat într-o lume mai bună… prietenul nostru drag, jurnalistul Gelu Gheorghe Chelu …Dumnezeu să te ghideze spre Lumina Lui… Ai fost un om cu un suflet de aur…. O să ne lipsești tare”, a scris Dan Helciug.
„Dumnezeu să îl odihnească!!!”, a spus și Raluca Podea, iar Horațiu Tudor a menționat: „Păcat, mare păcat! Dumnezeu să îl odihnească! Condoleanțe familiei!”, a transmis jurnalistul Horațiu Tudor. „Nu-mi vine să cred!”, a spus jurnalista Oana Tache. Iuliana Marciuc a comentat la rândul său: „Mare regret! Să fii mereu în lumină, om bun!”, a transmis Iuliana Marciuc. Nici Paula Chirilă n-a stat pe gânduri: „Doamne…Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a spus Paula Chirilă.
„Cel mai tare PR manager ever-forever, cum îți plăcea să te alint!
„Gelutzu meu, vreau sa te păstrez în inima mea, așa minunat cum te-am cunoscut. Să-ți mulțumesc pentru primii mei pași pe care i-am făcut alături de tine, primele interviuri, emisiuni, apariții, proiecte. Tu ai fost cel care m-ai botezat Megan fox din România încă de la prima noastră întâlnire. Și așa voi rămâne, în amintirea ta! Îmi va fi dor de vocea ta și de al tău: „Ce face iubirea mea, cea mai minunată fată din Univers?!”.
Ultima oară te-am strâns în brațe de ziua mea și erai fericit ca un copil că urma să mergi la DisneyLand. Am sperat până în ultima clipă că te vei întoarce la noi… aveam atâta treabă de făcut! Ești și vei ramâne cel mai tare PR manager ever-forever, așa cum îți plăcea să te alint” Drum lin, Geluțu meu minunat! Te iubesc!” a transmis artista Gabriella Nastas.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook