Potrivit unui proiect de directivă inițiat de autoritățile europene, în timpul liber angajații nu vor mai fi deranjați de nimeni, putând să-și vadă liniștiți de treburile lor.
În urma acestui proiect, salariații nu mai sunt obligați să răspundă nici la telefoane, dar nici la SMS sau la email-uri legate de muncă înainte sau după program. Această măsură a fost luată tocmai pentru în urma crizei cauzate de coronavirus, tot mai multe persoane au ales să lucreze de la distanță.
„Angajatorii respectă dreptul lucrătorilor de a se deconecta”
„Prezenta directivă stabilește cerințele minime care să le permită lucrătorilor care utilizează instrumente digitale, inclusiv TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor – n. red.), în scopuri profesionale, să își exercite dreptul de a se deconecta și să garanteze că angajatorii respectă dreptul lucrătorilor de a se deconecta.
Directiva se aplică tuturor sectoarelor, atât publice, cât și private, și tuturor lucrătorilor, indiferent de statutul și de modalitățile lor de lucru”, se arată în proiectul de act normativ.
Dacă vor fi discriminați, salariații se vor putea adresa justiției
Pe de altă parte, angajații nu au voie să discrimineze sau să-i dea afară pe salariații care refuză să lucreze în afara programului de lucru sau să răspundă la telefon și email. În cazul în care vor fi discriminați, angajații se pot adresa justiției pentru tratament nefavorabil, inclusiv pentru a fi reparate prejudiciile.
„Statele membre se asigură că lucrătorii cărora le-a fost încălcat dreptul de a se deconecta au acces la mecanisme rapide, eficace și imparțiale de soluționare a litigiilor și au dreptul la repararea prejudiciului în cazul încălcării drepturilor lor care decurg din prezenta directivă.
Statele membre pot oferi organizațiilor sindicale sau altor reprezentanți ai lucrătorilor posibilitatea, în numele sau în sprijinul lucrătorilor și cu aprobarea acestora, de a iniția proceduri administrative cu scopul de a asigura respectarea sau aplicarea prezentei directive”, mai scrie în documentul citat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook