Victor Slav despre cum îl lua valul și ajungea în patul altei femei. „Am înșelat și vedete, și… persoane normale”

Victor Slav despre cum îl lua valul și ajungea în patul altei femei. „Am înșelat și vedete, și… persoane normale”
Victor Slav e una din cele mai îndrăgite vedete masculine din showbiz-ul românesc. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a avut și are în continuare o mulțime de fane, fiind considerat printre cei mai frumoși bărbați din lumea mondenă.

După ce mult timp și-a ținut viața privată departe de lumina reflectoarelor, Victor Slav nu s-a mai putut ascunde. Spre tristețea tuturor admiratoarelor, e topit de iubire pentru Selina. După ce a revenit la televiziune, în calitate de co-prezentator al concursului de modă „Bravo, ai stil! Celebrities”, sezonul 7, povestea lui de amor a ieșit la iveală.

Trecutul însă, pare că nu îi prea dă pace. Iar lumea mondenă vrea să știe cum au stat lucrurile. Inclusiv cu mariajul cu Bianca Drăgușanu. Cei doi au avut, aparent, o căsnicie frumoasă. Așa a fost cel puțin o vreme. Cei doi au devenit părinți, iar fiica lor, care locuiește în continuare cu mama sa, e adorabilă.

Invitat în platoul emisiunii „Detectorul de minciuni”, difuzată pe theXclusive, prezentatorul TV a trebuit să recunoască lucruri grele despre viața privată și despre fosta lui soție.

Victor Slav vorbește despre regrete

„Nu regret nimic din ce am făcut în viața asta și toate lucrurile așa au trebuit să se întâmple, sunt sigur de asta. Nu am regrete în viață până în momentul de față și nu o să am nici de acum încolo”, a declarat Victor Slav.

Aici intră și infidelitățile pe care prezentatorul TV a recunoscut că le-a bifat din greu. Victor Slav a recunoscut că a călcat strâmb de multe ori. A înșelat vedete și nu numai, a călcat strâmb cu toată lumea disponibilă.

„Da, am înșelat. Da, am fost și înșelat. Am 41 de ani și am făcut multe. Nu contează pe cine. Cu cine eram într-o relație. Pot să spun că am înșelat și vedete, și… persoane normale. Când nu mai mergea treaba, dar tot înșelat se pune. În mod normal ar fi trebuit să pui punct și după aceea să faci. Au fost și relații în care nu am trădat. Am avut și partenere care nu m-au înșelat”, a mai spus Victor Slav, în cadrul emisiunii.

Sursa foto: Instagram