Exclusiv. Victor Slav și Selina fac marele pas! S-a stabilit deja data în care vor merge la biserică

Exclusiv. Victor Slav și Selina fac marele pas! S-a stabilit deja data în care vor merge la biserică
Au trecut niște ani de la separarea de Bianca Drăgușanu, până ce Victor Slav să afirme cu subiect și predicat că este într-o altă relație de iubire. Până la urmă, anul trecut lucrurile au ieșit la iveală. Acum știm cine e aleasa lui, dar și mai mult decât atât.

Surprizele se țin lanț în cuplul Victor – Selina, cei doi au stabilit deja data în care vor merge la biserică. Tânără este cea care a dezvăluit surpriza, printr-o postare la InstaStory.

Victor Slav și Elena Lupu, căci acesta este numele real al Selinei, sunt împreună de aproape trei ani. „Sunt îndrăgostit de doi ani de zile de Selina. Adică am o relaţie de doi ani de zile, într-adevăr nu am vrut să ieşim în evidenţă şi iubita mea nu e o persoană care vrea publicitate. De asta nu suntem cunoscuţi publicului larg”, povestea în urmă cu ceva timp, anul trecut,  Victor.

Dacă e să ne luăm după articolele apărute la începutul anului trecut, Victor Slav o alintă pe iubita sa cu apelativul Ela. Aceasta era, cel puțin când s-au cunoscut, și ea era hostess la o terasă din București.

Selina nu vrea publicitate. Are motive întemeiate

Selina nu și-a dorit ca viața să îi fie cunoscută în presă. Victor Slav a înțeles, și, practic până anul trecut, nu au apărut fotografii cu cei doi, motivul este unul serios. „Iubita mea nu este o persoană care vrea publicitate”, mai spunea Victor Slav. Asta pentru că a avut parte de toată publicitatea, cu niște ani în urmă.

Presa a dezvăluit că prin 2013, tânăra ar fi lucrat la unul dintre marile studiouri de videochat din București. Între timp, Elena a devenit Selina, ar fi apelat la ajutorul unor medici esteticieni foarte buni, care i-au schimbat înfățișarea.

Când vor merge la biserică Victor Slav și Selina

Pe contul de Intstagram al tinerei sunt multe  fotografii din vacanțele ei cu Victor Slav. Cei doi sunt extrem de fericiți și formează un cuplu minunat împreună. Iar acum se pregătesc să treacă pe la biserică. Ei vor fi nașii unei fetițe minunate.

Părinții, prieteni de-ai lor, le-au cerut să nășească copilul, în cel mai original mod: au comandat un tort, cu fotografia finuței, și au cerut cofetarului să scrie alături mesajul: „Vreți să fiți nașii mei?”

Sursa foto: Instagram