Are tot ce-și poate dori un bărbat, iar de acum Victor Slav nu va mai sta departe de lumina reflectoarelor.
Victor Slav vrea să fie ca la 20 de ani. Ce veste le-a dat fanilor
2023 va începe bine pentru Victor Slav, care se întoarce în telviziune. Prezentatorul a bătut palma cu Kanal D și fanii îl vor vedea în următorul sezon al emisiunii “Bravo, ai stil!”. Încă nu se știe însă ce rol va avea fostul soț al Biancăi Drăgușanu.
Fost model de succes, Victor a povestit pentru Unica despre perioada în care a defilat pentru cei mai mari designeri ai României, precizând cât de dor îi e de acea perioadă. E adevărat că nu a câștigat atât de bine pe cât ar crede lumea, dar bucuria de a fi pe scenă, în fața spectatorilor, nu se compară cu nimic. În plus, cel care l-a îndrumat să se facă model a fost chiar tatăl său.
„Pe vremea mea se făceau cursuri de modelling și tatăl meu este responsabil”
„(n.r. mi-e dor) în primul rând pentru că aceste prezentări se întâmplau cu foarte mult timp în urmă. Aș vrea să mai fiu la 20 de ani. Cum ai intrat în lumea modei?
Pe vremea mea se făceau cursuri de modelling și tatăl meu este responsabil. A vrut neapărat să fac acele cursuri, le-am făcut. Și uite, datorită lui am ajuns și am prezentat cam pentru toți designerii mari din România, iar apoi datorită modellingului am intrat în televiziune.
„Trebuie să recunoaștem că la noi în țară nu sunt niște sume nemaipomenite”
Mai aveam o lună și împlineam 18 ani. Făcuse sora mea cursurile, ea este mai mare cu un an și patru luni ca mine și tata a zis să merg și eu. Prima prezentare de modă pentru cine a fost? Nici nu mai știu exact pentru cine a fost prima prezentare de modă, nu a fost pentru un designer cunoscut, au urmat apoi multe prezentări.
Nu pot să spun că se câștiga foarte bine. Trebuie să recunoaștem că la noi în țară nu sunt niște sume nemaipomenite, dar pentru vârsta pe care o aveam era foarte ok. (…) Am încheiat practic în 2001, doar 4 ani am lucrat ca model, pentru că după aceea am intrat în televiziune”, s-a destăinuit Victor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook