Simona Ionescu / Redactor Șef

Vița de Vie, acustică de colecție. Se vând puține exemplare

Vița de Vie, acustică de colecție. Se vând puține exemplare
Formaţia Viţa de Vie își suprinde fanii cu un album ieșit din tipare. Trupa a anunțat, miercuri seara, lansarea albumului „Acustic”. Este o ediție limitată. Însă aceasta nu e toată surpriza.

Vița de Vie ACUSTIC, vinilul. Ediție remasterizată, limitată la 500 de unități, disc transparent de 180 gr cu coperta slipmat” – așa anunță muzicienii noul produs cu care ies în întâmpinarea fanilor.

”Acustic” înseamnă o colecţie de melodii Viţa de Vie, reorchestrate într-o manieră neobişnuită. Piesele care vor putea fi ascultate pe album sunt binecunoscute: Ieri, Azi, Liber, Basul şi cu toba mare, Varză, Totata, Mori, Lăsat pustiu, Iamma, Visele şi Alungă tăcerea.

Dar nu sunt cele pe care le știți. Albumul conţine „piese decantate în starea lor originară: emoţia pură, într-un disc vinil transparent”, se arată într-un comunicat transmis de Universal Music. Noile linii melodice merg în unele cazuri până la clasic, jazz sau bossanova.

Doar 500 de exemplare, toate transparente

Albumul este disponibil într-o ediţie limitată de 500 de unităţi, în format special – disc vinil transparent de 180 gr şi copertă printată pe slipmat pentru pickup, informează sursa citată. Vinilul „Acustic” este disponibil pentru pre-comandă exclusiv online.

Fondată în 1996, Vița de Vie este o formație de rock alternativ (ocazional influențe rap, hardcore, jazz, și reggae). Primul lor album, „Rahova”, a fost realizat în 1997. „Vița de Vie este o formație profesionistă care preferă să lucreze trei ani pentru un album decât să apară cu un material slab, o trupă care nu suportă playback-ul și pe cei care îl practică, o muzica plina de însemnătate, niște oameni minunați care știu să aprecieze atunci când sunt la randul lor apreciați”, notează metalhear.ro.

Formația îi aduce împreună pe: Adrian Despot – voce, chitară, Adrian Ciuplea – chitară bas, Cezar Popescu – chitară, Sorin „Pupe” Tănase – tobe (co-fondator) și Mihai Ardelean – clape. De-a lungul timpului au mai făcut parte din Vița de Vie și: Pepino – chitară bas, Vrabie – chitară, Eugen Vasile ‘Jojo’ – chitară, Mircea Preda ‘Burete’ – chitară bas, Sorin Dănescu ‘Nasu’ – clape, voce (co-fondator).

Sursa foto: Facebook

Masca miraculoasă folosită de Beyonce și alte vedete o puteți prepara acasă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre