Simona Ionescu / Redactor Șef

A făcut o grădină uriașă pentru nepoata sa. Un colţ de rai la Hunedoara

A făcut o grădină uriașă pentru nepoata sa. Un colţ de rai la Hunedoara
”I Giardini di Zoe” (Grădinile lui Zoe) au fost gândite de omul de afaceri Giovanni Salvatelli pentru nepoata sa. Italianul căuta să cumpere o casă în județul Hunedoara și a văzut magnolii înflorite. În 17 ani, el a amenajat un colț de rai pe 4 hectare. Pot fi vizitate.

„I Giardini di Zoe” au fost realizate de omul de afaceri Giovanni Salvatelli pentru nepoata sa. De loc din zona Civitanova Marche, o zonă cu dealuri din centrul Italiei, Salvatelli a fost vrăjit de ţara noastră, transformând cele patru hectare într-o atracţie turistică impresionantă, scrie ghidulbanatului.ro.

Grădina poate fi vizitată în zilele de sâmbătă și duminică, de la ora 9, la 20.

A făcut o grădină uriașă pentru nepoata sa

În satul Banpotoc de pe Valea Mureşului (județul Hunedoara), se află o grădină absolut superbă: ”I Giardini di Zoe”.

Grădina este un proiect al italianului Giovanni Salvatelli, conceput după planuri proprii pe care le-a dezvoltat fără nici un ajutor specializat. Nu a gândit proiectul întreg de la început, ci l-a extins de-a lungul a 17 ani, timp în care s-a ocupat de fiecare centimetru pătrat al proprietății, a stabilit locul fiecărei plante și i-a urmărit evoluția.

”Proprietarul este un autodidact în tot ceea ce înseamnă frumos și artă și în special în amenajarea acestor grădini. Nu a avut ajutor specializat, s-a lăsat inspirat dar a și studiat foarte mult și are o afinitate nativă pentru frumos, pentru materiale naturale, de calitate, pentru lucrul bine făcut, pentru artă și eleganță”, spune Ramona Morar, administratorul grădinii, citată de ghidulbanatului.ro.

Povestea Grădinilor lui Zoe

Intenția inițială nu a fost de a amenaja un astfel de domeniu. Giovanni Salvatelli căuta o casă de vânzare în zonă. Locul i-a transmis însă o energie pozitivă și așa a apărut ”I Giardini di Zoe”.

”Locația a descoperit-o întrebând pe toată lumea dacă este vreo casă de vânzare în zonă. A ales acest loc pentru poziția mai retrasă față de sat și pentru energia pozitivă pe care o degaja acest loc. Era în aprilie 2003 când a văzut pentru prima dată această locație, erau înflorite magnoliile si cu toate acestea în timpul vizitei a început să ningă cu fulgi mari, astfel că, în câteva minute, totul a fost acoperit de mantia albă a zăpezii”, a povestit Ramona Morar, administratorul grădinii.

Grădini pe 4 hectare

Grădinile sunt amenajate pe o suprafața de 4 hectare. Plantele folosite la amenajare sunt specii care se găsesc peste tot în România: Thuja, Juniperus, Buxus, Taxus, Abies, Pinus, Spiraea, Forsythia, Euonimus, Hypericum, Berberis, Phyracantha, Prunus nigra, Prunus triloba, Acer, Tilia, Pyrus, Platan.

Frumusețea și eleganța grădinii sunt date în special de modul în care sunt aranjate. Sunt toaletate cel puțin o dată pe an, iar gazonul este tuns minim o dată pe săptămână.

Scările și zidurile sunt din travertin, iar obiectele decorative din fontă au fost căutate și achiziționate personal de proprietar și aduse din Italia.

Fântânile, Templul, băncile și celelalte obiecte decorative de culoare gri sunt din piatră vulcanică (Peperino) și sunt opera unui sculptor italian. Au fost aduse pe bucăți si asamblate de un meșter din România”, povestește administratorul domeniului.

Italianul supraveghează tot

Totul, absolut totul, se face sub atenta supraveghere a proprietarului, chiar și de la distanță, impusă de măsurile de restricție ale pandemiei. ”I Giardini di Zoe” rămâne însă proiectul său de suflet:

”Este un proiect de suflet, în aceste momente de criză, mă refer la dezastrul provocat de Covid în Italia, a fost rațiunea și motivația lui de a rezista, de a merge mai departe, de a trăi încă o zi pentru a împlini multiplele idei pe care le are pentru Giardini și de a duce mai departe acest proiect care are nevoie de multe alte investiții”, spune Ramona Morar, o norocoasă așa cum se consideră, pentru că are privilegiul de a vedea de aici răsăritul și apusul.

”Pentru noi, cei care adormim în cântecul greierilor sub bolta înstelată și ne trezim în ciripitul păsărilor și în razele de soare care ne mângâie fata, pentru noi este o mare binecuvântare dar și o mare responsabilitate. A avea grijă de toate acestea presupune dedicare șapte zile din șapte, perseverență, răbdare, pasiune, control, informare continuă si multă, muuultă muncă”, mai spune aceasta.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre