Recalcularea pensiei se poate face pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă. Dar și cele care au lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere.
Care e formula de recalculare a pensiilor
Potrivit legii, pensia se poate recalcula prin adăugarea veniturilor și a stagiilor de cotizare, dar și a perioadelor asimilate stadiilor de cotizare. Dar și prin depunerea unor documente care modifică drepturile la pensie. Conform ministrului Muncii, Marius Budăi, vor fi recalculate cinci milioane de pensii. De asemenea, ministrul le-a dat o veste bună bunicilor, afirmând că nici o pensie nu va scădea.
„Nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret”
„Am reuşit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii şi de la Casa Naţională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei.
După care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR”, a declarat Marius Budăi.
„Pensiile în România ar fi fost recalculate și deja rezolvate dacă cineva la un moment dat nu punea legea pensiilor în paranteze”
De asemenea, ministrul Muncii susține că noua formulă de calcul a pensiilor se va face pe baza Legii nr.127/2019. „Vorbim de pensiile din sistemul public, în momentul în care introducem formula de calcul, pentru că noi am scris foarte clar în programul de guvernare, de când am intrat în noiembrie, că plecăm de la analiza legii 127.
Pensiile în România ar fi fost recalculate și deja rezolvate dacă cineva la un moment dat nu punea legea pensiilor în paranteze, așa cum a pus și legea salarizării
.Numărul de puncte de pensie X VPR (n.r. Valoarea punctului de referinţă). În acest moment, VPR este 72, având în vedere că se calculează, după cum urmează: punctul de pensie împărţit la 25 de stagiu de cotizare. În cazul în care punctul de pensie va creşte în 2024 la 1.875 de lei, VPR va ajunge la 75”, “, a mai spus Marius Budăi.
Ce documente vă sunt necesare pentru recalcularea pensiei
Persoanele care vor recalcularea pensiei au nevoie de următoarele documente. E vorba de cerere, cuponul de pensie, carnetul de muncă în original și copie, cu perioada solicitată, buletinul de identitate în original și copie. Formularele completate vor fi trimise prin e-mail, unde trebuie să lăsați și numărul de telefon pentru a fi contactat.
Nici o pensie nu va scădea după recalculare
Ministrul Muncii afirmă cu tărie că după recalculare nici o pensie nu va scădea. „Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii.
Colegii mei lucrează foarte intens, am depășit 75%, ne apropiem de un procent de aproape 80%, pot să spun că unele case de pensii au depășit chiar 80% din numărul total de dosare pe care le au de evaluat (…). Sperăm ca până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie să finalizăm acest proces de evaluare, care este foarte important”, a mărturisit și președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook