Potrivit acestuia, patronatele și sindicatele sunt în discuții și e posibil ca la începutul anului viitor să aibă loc o creștere.
Deocamdată însă, ministrul a menționat că nu poate spune nimic cu exactitate până ce discuțiile nu vor lua sfârșit. „Din păcate, nu suntem într-o perioadă în care să dăm mesaje extrem de clare fără a greşi şi eu o să mă feresc să fac acest lucru. Anul acesta, la 1 ianuarie a fost un salt mare de 450 lei pentru salariul minim. A înţeles şi Guvernul să participe la acest salt şi 200 lei nu sunt taxaţi”.
„Trebuie să vedem ce ne dorim, să avem discuţii clare şi oneste cu mediul de afaceri”
„Avem discuţii cu partenerii sociali şi o asemenea decizie nu se ia decât la masa dialogului, cu partenerii sociali, cu sindicatele şi patronatele şi Guvernul la mijloc, ca un mediator ce trebuie să fie.
Însă toate aceste lucruri câteodată există o vorbă în România care spune că „mai binele este duşmanul binelui”. Trebuie să vedem ce ne dorim, să avem discuţii clare şi oneste cu mediul de afaceri astfel încât să nu dezechilibrăm ceea ce avem bun acum”, a precizat ministrul.
„Discuțiile sunt pentru a avea o nouă creștere”
„Eu o să mă feresc să dau cifre şi informaţii care nu sunt clare, discutate îndelung în coaliţie şi cu partenerii sociali, pentru că nu este corect. Însă discuţiile sunt pentru a avea o nouă creştere a salariului minim, fie la început de an, fie vedem când, dar să avem o predictibilitate pentru mediul de afaceri, dar şi ţinând cont de puterea de cumpărare a celor care lucrează pe salariul minim”, a mai spus ministrul Marius Budăi.
De la 1 ianuarie 2023, salariul minim pe economie a fost majorat de la 2550 lei la 3000 lei brut.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook