Muzica populară este în doliu, după vestea tristă de astăzi. S-a stins o altă mare valoare a României.
Dumnezeu a avut nevoie de oameni buni, ca ea și a luat-o la El. Dar a lăsat în urmă mult prea multă durere, o familie, colegi și prieteni distruși de suferință.
Cântăreața Simona Maria Teodorescu, supranumită și privighetoarea Banatului a fost internată la ATI la Spitalul Judetean Reșița și toată lumea s-a mobilizat pentru ca artista să fie salvată. Pentru că a avea nevoie urgentă de sânge, reprezentanții primăriei din Mehadia, Caraș Severin, dar și sute de fani s-au mobilizat pe rețelele de socializare și au încercat să facă tot ce le-a fost cu putință.
„Haideți cu toții să facem un gest din suflet pentru o persoană care ne înveselește sufletul cu melodiile ei”
”Apelăm la solidaritate în sprijinul consătencei noastre, Simona Maria Teodorescu. Îndrăgita solista de muzica populara Simona Maria Teodorescu are nevoie urgentă de sprijinul nostru. Fac un apel solidar către toți cei care o cunoașteți și cei care vreți să o ajutați. Are nevoie urgentă de sânge. Grupa 01.
Toți cei care vreți să o ajutați mergeți la centru de transfuzie și spuneți că vreți să donați pentru Simona Maria Teodorescu internată la ATI Spitalul Judetean Reșița. Haideți cu toții să facem un gest din suflet pentru o persoană care ne înveselește sufletul cu melodiile ei”, a sunat unul dintre mesajele postate pe rețelele de socializare.
„Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă”
Din nefericire, totul a fost în zadar. Simona Teodorescu a trecut la dreapta Domnului, iar vestea a căzut ca un trăznet peste sufletul celor care au iubit-o. ”Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeții ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Nu vom uita niciodată veselia și gingășia ființei pe care azi am pierdut-o cu toții. Drum lin printre îngeri”, au scris apropiații pe rețelele de socializare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook