Andra e pusă la grele încercări de cei copii, care își doresc enorm ca artista să le mai facă un frățior. Vedeta a postat un video pe contul de socializare în care le-a explicat totul fanilor săi. Cântăreața iubește enorm copiii, iar dacă se va întâmpla să rămână însărcinată, ar primi cu multă bucurie această veste, dar deocamdată nu au în plan acest lucru.
Micuța Eva însă și-ar dori mult să aibă o surioară, în timp ce marea dorință a lui David ar fi un frățior. Rămâne de văzut dacă Andra și Măruță se vor pune pe treabă și le vor împlini copiilor acest mare vis.
De ce nu face Andra o școală de muzică
Fanii Andrei s-au gândit că ar fi cel mai potrivit ca artista să-și facă și o școală de muzică. Un alt lucru pe care l-ar dori Eva. Andra spune că a avut discuția asta în familie cu o lună și ceva în urmă, dar deocamdată e mult prea prinsă cu treabă și nu are timp de un asemenea obiectiv important.
„Îmi lucrez foarte mult să lucrez cu copii, dar deocamdată nu am avut suficient timp să fac asta, dar poate voi face”, le-a dat Andra speranța fanilor săi.
„Ioana, piticot, sora mea, oricum ți-aș spune, să ști că te iubesc”
Sunt puțini cei care știu că micuța Andrei, poartă și numele sfântului Ioan, așa că n-a ratat ocazia să facă o superbă fotografie cu fetița și să o posteze, spre marea bucurie a prietenilor din online.
Felicitări și declarații de dragoste au venit și de la frățiorul David, așa cum a știut cel mai bine: „La mulți ani, pitico. Ioana, piticot, sora mea, oricum ți-aș spune, să ști că te iubesc”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook