Abuz? Excesul de zel al unui polițist împotriva unei mame cu 3 copii a stârnit revoltă la Brașov

Abuz? Excesul de zel al unui polițist împotriva unei mame cu 3 copii a stârnit revoltă la Brașov
O mamă din Brașov a fost sancţionată  de poliție pentru că mergea cu cei trei copii cu bicicletele, în oraș. O acțiune de „prevenire și conștientizare” a avut opusul efectului scontat.

Brașoveanca s-a ales cu avertisment, de la poliție, după ce e plecat cu copiii ei la film, pe biciclete. Nici filmul nu au mai aoucat să îl vadă, după toată tevatura. Un polițist a intervenit și le-a oprit cursa. Ba mai mult, acesta a și sancționat-o pe mamă.

Femeia a povestit totul. „Sunt o mamă cu trei copii (patru, nouă şi 11 ani) şi mi-am dorit să organizez un program quality-time cu copiii mei, mergând la cinema cu bicicleta. După ce am traversat strada cu 2×3 benzi, împingând bicicletele pe lângă noi, am trecut pe lângă o patrulă de poliţie, care îşi făcea datoria.

Unul dintre agenţi m-a oprit şi mi-a cerut cartea de identitate şi a întrebat despre vârsta copiilor. La prima vedere, am crezut că vrea să mă felicite pentru purtarea căştii de protecţie şi pentru că traversăm strada împingând bicicleta. Dar s-a adeverit că este o acţiune de conştientizare a regulilor de circulaţie privind bicicliştii şi că tot ceea ce fac este în afara legii, pentru care merit să fiu amendată”, a povestit Nika Iza.

„Agentul mi-a spus că circul cu bicicleta pe trotuar”

Poliţistul i-a explicat mamei că, ieșind cu copiii la plimbare pe biciclete, încălca mai multe prevederi legale. „Agentul mi-a spus că circul cu bicicleta pe trotuar. Păi, unde altundeva să circul cu copiii? Că pe stradă nici eu nu prea mai am curaj, dat fiind traficul din oraş. Mi s-a atras atenţia că trotuarul este pentru pietoni şi, dacă sunt pe trotuar, atunci trebuie să împing bicicleta, iar pe carosabil pot circula doar persoane trecute de 14 ani”, a mai spus braşoveanca.

Femeia l-a întrebat pe agent unde ar putea merge cu copiii cu bicicleta, iar acesta i-a răspuns că în parc. Așa cum știți, în parcuri, însă, este interzis cu bicicleta. Femeia l-a întrebat pe polițist cum poate ajunge în parc, dacă micuţii nu au voie să circule cu bicicleta pe trotuar.

A trimis- o în parc „cu mașina”

Răspunsul poliţistului a lăsat-o fără replică pe mamă: „Cu maşina”! Agentul de circulaţie a aplicat legea și i-a dat femeii un avertisment. Femeia a relatat toată întâmplarea pe rețelele sociale, ceea ce a iscat un val de nemulțumiri în rândul brașovenilor care au criticat gestul omului legii.

„La urmă, mi s-a întocmit proces-verbal de avertisment (fără amendă), în care este precizat că am condus pe trotuar, nu am avut sistem de avertizare sonoră şi lumini pe faţa şi pe spatele bicicletei. Nici vorbă de copii. Să nu mai spun că am şi pierdut filmul la care cumpărasem bilete”, a mai spus braşoveanca.

Replici dure, pe internet

La postarea femeii, replicile au venit imediat. Mulți oameni au replicat că în alte localități copiii pot circula în siguranță cu bicicletele în oraș: „Cum naiba se face ca în alte orașe (ex. Cluj) au banda atenție banda și nu jumătate de metru de „pista” destinata autobuzelor și bicicletelor? Chiar circula familii cu copii mici pe acea banda și totul este ok! Bine ca politia da avertismente dar o alta strategie nu se găsește nimeni sa facă! Cei care comentați ca nu au voie copii nici pe strada nici pe trotuar ..chiar „gândiți ca o …” dacă noi ca părinti mergem organizat cu copiii, tot noi suntem de vina ca ii încurajăm sa practice astfel de sporturi???”

Reacția poliției: agentul a aplicat lgea

„În conformitate cu prevederile articolului 161, alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „Se interzice conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică, după caz: c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete; […]”. Poliţiştii braşoveni acţionează în permanenţă în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere”, a precizat agentul principal Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov.

În loc de concluzie, întrebări fără răspuns

„Când se va schimba Codul rutier, în care noi, bicicliştii, să avem drepturi şi siguranţa de a circula pe stradă (carosabil)? Unde să se dea copiii cu bicicleta, dacă nu avem maşină, dacă în autobuz nu este permis şi dacă în parcuri nu este permis? Dacă nu se schimbă legea, atunci de ce se mai vând biciclete pentru copiii sub 14 ani?

Când vom avea benzi pentru biciclişti, unde fără strângere de inimă să îi lăsăm pe copii să circule în siguranţă? Dacă vrem aer mai sănătos şi ni se cere să renunţăm la maşini, atunci de ce nu se face o infrastructură care să încurajeze deplasarea alternativă?”, a întrebat Nika Iza în finalul postării ei de pe Facebook.