Simona Ionescu / Redactor Șef

Actorii care au legătură cu House of Gucci, prădați de hoți, unul după altul. Cine urmează?

Actorii care au legătură cu House of Gucci, prădați de hoți, unul după altul. Cine urmează?
După Mădălina Ghenea, care a fost jefuită de bijuterii în valoare de 1 milion de euro, iată că și cunoscutul actor Robert De Niro are probleme similare.

Se pare că actorii care au legătură cu filmul House of Gucci sunt prădați de hoți unul după altul. După frumoasa Mădălina Ghenea, care joacă în film rolul Sophiei Loren, care a fost jefuită acum o săptămână, a urmat Robert De Niro. Inițial, Robert De Niro a fost anunțat pentru a-l interpreta pe Rodolfo Gucci, dar, în final, în locul său a fost ales Jeremy Irons.

Celebrului actor i-a fost spartă casa luni dimineața. O hoață a fost surprinsă luni dimineața devreme intrând în casa din Upper East Side a lui Robert De Niro. Ea a luat cadourile  de Crăciun de sub bradul actorului și s-a jucat cu iPad-ul acestuia, au declarat surse din cadrul forțelor de ordine pentru The Post.

Ce căuta hoața în casa lui Robert De Niro

O „hoață cunoscută”, Shanice Aviles, în vârstă de 30 de ani, a pătruns în casa starului din Irishman în jurul orei 2:30 dimineața. Femeia a pătruns prin efracție, culmea, în timp ce acesta era acasă. Ofițerii din cadrul echipei de siguranță publică a secției 19 a poliției din New York au observat-o pe Aviles încercând să deschidă ușile unor clădiri comerciale înainte de a intra în casa lui De Niro. „Fura cadouri de Crăciun”, a confirmat un oficial de poliție pentru The Post, adăugând că nu a existat nicio interacțiune între actor și hoață.

În timpul jafului, Robert De Niro și fiica sa se aflau la etaj și nu au fost conștienți de ceea ce se întâmpla, au declarat sursele. Locuitor al New York-ului de o viață, De Niro și-a vândut casa din West Village, unde a locuit 37 de ani, pentru 9,5 milioane de dolari în 2012. La apogeul pandemiei, actorul s-a mutat în casa sa din nordul statului New York.

Polițiștii au prins-o pe Aviles, care are în total 26 de arestări anterioare, la fața locului. Ea a fost dusă în fața judecătorului. Aviles și-a început infracțiunile, care sunt în mare parte spargeri, în timpul pandemiei de coronavirus, au declarat sursele ziarului. Ea a mai fost prinsă în cazul altor șapte spargeri comise între 25 noiembrie și 8 decembrie în Upper East Side, au adăugat acestea.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre