Actrița Ada Galeș și-a pus discursul de nuntă pe internet. La cununie nu a apucat să-l spună

Actrița Ada Galeș și-a pus discursul de nuntă pe internet. La cununie nu a apucat să-l spună
Frumoasa actriță Ada Galeș a spus „Da” alesului său. Și e foarte fericită de acest lucru, chiar dacă emoționantul ei discurs, pregătit pentru eveniment, nu a mai apucat să-l spună.

 Ada Galeș este o actriță foarte talentată, din noua generație, care joacă pe scena Teatrului Național din București. A venit din Brașov, orașul natal, acolo unde a început să joace teatru din timpul liceului. E pur și simplu îndrăgostită de ceea ce face și e mereu în căutare de noi proiecte.

În 2016, tânăra actriță a fost laureată a premiului UNITER pentru debut. Au urmat proiecte de succes, atât în teatru, cât și în film. În pandemie, artista a fost cooptată în două proiecte importante:  „Complet Necunoscuți”, în regia lui Octavian Strunilă – un remake după filmul record „Perfetti Sconosciuti”, și  în filmul „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncașu, unde a jucat alături de Smiley.

Tot în pandemie a început și o afacere cu lumânări parfumate. Anul acesta a decis să se căsătorească. „Mi se părea aiurea să nu vă zic asta așa cum m-am obișnuit să comunic cu voi, banal, frust, autentic, așa cum cred că e de fapt și viața, așa cum cred că ar putea fi și social media, onestă”, a scris actrița Ada Galeș pe contul de Instagram.

Ada Galeș, superbă declarație de dragoste

E nunta mea pentru soțul meu, e nunta mea pentru mama mea, pentru tatăl meu, pentru sora mea, familia soțului meu, etc. Aș putea să scriu o carte despre asta. Ne-am obișnuit să generalizăm. Acest “e viața mea, e despre mine, eu contez” uneori provoacă mai multă suferință, pentru că pur și simplu e imposibil.

Suntem împreună orice am face. Nu știu dacă o să vă placă cum sună asta, dar e adevărat. Evenimentele pe care le trăim aparțin tuturor celor care le trăiesc. Dacă fiecare dintre noi ar ține cont și de celălalt, am fi în armonie. Sigur că pentru asta avem nevoie să știm ce înseamnă limite sănătoase și în același timp generozitate. De cele mai multe ori, lucrurile pe care le respingem sunt lucruri care ne triggeruiesc, dar de cele mai multe ori, ele nu au nicio legătură cu realitatea sau prezentul.

Nu trăim singuri și ca să trăim bine e util să învățăm să le permitem celor de lângă noi să trăiască în prezent odată cu noi și alături de noi. O să repet cuvântul limite. Limita presupune să nu fie trasată cu judecată sau să aducă vreo acuză cuiva. Înseamnă să fim vulnerabili și să vorbim despre noi cu lumea. Lumea ne aparține (tuturor)”, a scris Ada Galeș într-un alt mesaj. Căsătoria a avut loc în primul weekend al lunii decembrie. Despre soț spune că e „stâlpul ei” într-o postare mai veche.

Discursul de nuntă, publicat pe Instagram

„Asta era ciorna discursului meu, doar că nu am apucat să îl zic sâmbătă, sigur apuc să scriu unul mai bun pentru la vară, după cununia religioasă. Poate că a venit momentul să vă zic că discursurile au loc pentru că eu mi-am dorit mult să sacralizăm evenimentul. Să trecem un prag spre o lume interioară pe care… des… o banalizăm de teamă să nu ne copleșească cu greutatea ei.

În primul rând, îi mulțumesc bunicii mele care m-a învățat fără vorbe să mă simt în siguranță în mister. Relația aparține și comunității și are nevoie de sprijinul ei. Le mulțumesc oamenilor care ne susțin. Le mulțumesc părinților mei, datorită lor sunt aici acum, așa cum sunt, le mulțumesc părinților pe care îi primesc că îmi oferă șansa să mă dezvolt în iubire și să ne mărim familia”, a mai transmis actrița.

Sursa foto: Instagram