Adevărul despre răpirea minorelor din Brașov, dezvăluit de vecina. Ce făceau ca să scape de bătăile zilnice

Adevărul despre răpirea minorelor din Brașov, dezvăluit de vecina. Ce făceau ca să scape de bătăile zilnice
Două minore din judeţul Braşov care au fost răpite și violate de către un așa zis prieten al concubinului mamei acestora au fost găsite, sâmbătă, de poliţişti pe raza judeţului Prahova. Agresorul a recunoscut abuzul sexual.

Amintim că în cursul zilei de sâmbătă, la nivel naţional a fost emisă alerta „răpire minori”, victime fiind două surori, în vârstă de 10, respectiv 12 ani. „La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10,25, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia a două minore, respectiv Repede Gabriela-Mihaela, în vârstă de 12 ani şi Gecso Elena-Andreea, în vârstă de 10 ani.

Din cercetări a reieşit faptul că, în data de 11 noiembrie, în jurul orei 19,00, la domiciliul minorelor, situat comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi. Era o cunoştinţă a concubinului mamei celor două minore. El i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa şi a se juca cu alţi copii, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21,00.

Întrucât cele două minore nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama celor două minore a alertat cadrele de poliţie”, a transmis IPJ Braşov.

Răpitorul, violator cu antecedente, lăsat liber

Bărbatul care le-a răpit și violat pe fete este înscris în registrul agresorilor sexuali, fiind condamnat anterior tot pentru viol. El a recunoscut în fața oamenilor legii că le-a violat pe cele două surori. De altfel, una din vecinele familiei din care proveneau fetele, a povestit că acestea nu aveau o viață prea frumoasă. Din contra. Femeia a relatat că multe ori fetele fugeau de acasă pentru a scăpa de agresiunile din partea mamei lor și a concubinului acesteia.

„De multe ori au dormit în casa noastră din cauza bătăilor pe care le primeau”, a declarat Alina Rohan, vecina familiei. Aceasta a povestit și că violatorul și răpitorul fetelor nu este un prieten în realul sens al cuvântului cu părinții acestora. „Este doar un individ care lucrează la pavat trotuarele în comună. Și care, probabil, cu un pet de bere împrietenit cu cei doi. Mama și concubinul nu sunt cei mai bun părinți. (…) Dacă este adevărat ce se presupune, atunci să plătească individul, dar și părinții, pentru neglijență”, a mai declarat femeia.

Minorele, găsite în mașina violatorului, în alt județ

Fetele au fost găsite în aceeași zi, după-amiaza, pe raza judeţului Prahova. „În urma emiterii alertei ‘răpire minori’ la nivel naţional, în cadru IPJ Prahova au fost instituite filtre şi dispozitive rutiere pentru depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei. În jurul orei 17,00, o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti formată din ofiţeri de specialitate a oprit în trafic pe raza comunei Valea Călugărească, în satul Valea Nocovani, autoturismul dat în consemn.

La volanul acestuia se afla bărbatul în vârstă de 42 de ani”, a mai transmis poliția. În mașină se găseau și minorele. Bărbatul a fost dus la audieri. Cercetările sunt continuare de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Braşov, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Mihaela Florescu.