Din anul 2009 și până acum, lucrurile s-au lămurit, pacea s-a așternut între protagoniști. Dar atunci, la începuturi, lucrurile au fost oarecum tensionate între doi artiști de top.
Ion Caramitru s-a stins în 5 septembrie 2021 și lumea își exprimă regretele. Loredana Groza a scris și ea, duminică noapte, pe Facebook, un mesaj emoţionant în amintirea actorului cu care a lansat cel mai bun cântec al ei. Nici că se putea niște cuvinte mai potrivite care să arate legătura dintre cei doi.
Celebra artistă a publicat pe Facebook versurile cunoscutului cântec lansat în 1988, compus de Adrian Enescu, pe textul lui Lucian Avramescu:
„Bună seara, iubite! Te aştept ca din cer, Să-mi aduci continente de palid mister… Adio, maestre Ion Caramitru!”.
Ce se ascunde în spatele versurilor
Pentru aceste superbe versuri, rostite de Ion Caramitru în timp ce Loredana cântă, cei doi s-au judecat timp de 5 ani. În 2009, când actorul ne-a dezvăluit că a deschis proces împotriva Loredanei, informația a fost șocantă. I-am înțeles însă poziția, omul avea dreptate.
Actorul solicita despăgubiri pentru că nu i s-a cerut acordul pentru includerea piesei pe albumul Loredanei Groza, scos în anul 2007.
Ion Caramitru a spus că a cerut instanței despăgubiri. Era vorba de două case de producţie și de Loredana. A cerut daune de 40.000 de lei (circa 10.000 de euro, la acea vreme)
pentru folosirea vocii sale în piesa „Bună seara, iubito!“, fără să i se fi cerut acordul și fără să fie plătit pentru prestația sa.
Apoi, într-o astfel de situație, și el ar beneficia de încasarea drepturilor de autor de-a lungul timpului, cât se va difuza melodia.
Adevărul despre relația Loredana-Caramitru
Procesul a început în anul 2009 și s-a încheiat în 2014. Casele de producție nu au vrut să cedeze. Actorul a susţinut în instanțe că a fost prejudiciat atunci când numele său a apărut pe coperta CD-ului. Și că această piesă a avut un succes imediat, chiar de la lansare, „fiind şi astăzi un reper al muzicii uşoare româneşti, un cântec uşor de recunoscut de generaţii”.
Ion Caramitru a câștigat în 2014 procesul, dar nu și despăgubirile cerute. Judecătorii au decis că Loredana va împărţi cu Ion Caramitru drepturile de autor pentru piesa ,,Bună seara, iubito!”.
Pentru anii în care nu i s-au acordat sumele cuvenite de pe urma interpretării piesei, actorul a primit despăgubiri de 6.000 de lei pentru folosirea fără acordul său a melodiei. Banii i-au plătit cele două case de producţie, jumătate fiind daune materiale, iar cealaltă jumătate reprezentând daune morale.
În acei ani, mulți au scris că Loredana și Ion Caramitru s-au războit prin instanțe, că diva muzicii ușoare l-a furat pe celebrul actor. Nimic adevărat, Caramitru știa sigur cine a greșit de la momentul deschiderii procesului. Dar vroia să i se facă dreptate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook