Alertă! Nor toxic, acum deasupra României! Recomandările cercetătorilor

Alertă! Nor toxic, acum deasupra României! Recomandările cercetătorilor
Vulcanul care a erupt zilele trecute în La Palma generează un nor de poluanți care ajunge în România duminică. Oamenii de știință au stabilit care sunt zonele din țara noastră care vor fi cele mai afectate.

=Norul toxic  generat de vulcanul din La Palma intră azi în România. Acesta va afecta în primul rând Timișoara și zona de vest a României. Apoi se va întinde peste toată țara, până luni seară. România va fi sub norul de particule și compuși chimici rezultați din acea zonă, a declarat la Digi24, Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică. Norul toxic conține o cantitate mare de dioxid de sulf.

Acesta e vinovat de creșterea poluării în zonă și o potențială răcire a solului. În plus, generează compuși chimici (toxici) secundari (acizi, sulfați, etc) care ajung pe pământ și în sol,  prin precipitare și precipitații. Aceștia influențează concentrația ozonului, a mai explicat profesorul de fizică.

Norul toxic generat de vulcanul din La Palma

„Modelele sunt în evoluție. Acum, pare că norul de dioxid de sulf intră în România, prin vest, pe la Timișoara și se va întinde peste toată țară până luni seară, dacă nu apar alte evoluții. Așadar, timp de două zile ar putea fi deasupra țării. România poate fi sub norul de particule și compuși chimici rezultați din acea zonă.

Aceste efect e posibil să fie mult mai important pe termen lung prin procesele care au loc la înălțimi foarte mari în timp, pot apărea compuși chimici secundari și de modificare măcar locală a acestor proprietăți legate de aerosolii din atmosferă la înălțimi foarte mari, care produc efecte pe termen lung legate de climă”, a declarat Silviu Gurlui.

Cunoscutul profesor de fizică a recomandat ca persoanele care au activități în aer liber, mai ales în zona de vest, să poarte mască, deoarece sunt condiții pentru o poluare mai mare.

Erupția vulcanului din La Palma  a început acum o săptămână și devine tot mai periculoasă, de la o zi la alta. Conul principal al vulcanului s-a rupt și s-a format un alt curs de lavă, care se mișcă pe o altă parte a muntelui. De asemenea, a apărut și o nouă fisură din care ies gaze toxice și fum.

Sursa foto: Fwcbook / Silviu Gurlui, Instagram

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp