Simona Ionescu / Redactor Șef

A fost plasat de magistrați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Ce interdicții nu are voie să încalce.

Alex Bodi eliberat Bodi s-a întors la viața normală. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut când a fost eliberat

A reușit să scape de tot ce a fost mai greu și încearcă să-și revină după câteva săptămâni pe care nu ar vrea să le mai trăiască niciodată. Alex Bodi eliberat Bodi e însă optimist și cea mai mare bucurie a fost că a reușit să-și vadă fetița, pe care o adoră.

„Totdeauna psihicul este cea mai puternică armă a omului”

”M-am întors la viața normală și încep să îmi reiau din activități, am fost în standby în ultima lună. Totdeauna psihicul este cea mai puternică armă a omului, iar umorul te relaxează. Trebuie să mergi mereu înainte, chiar dacă întâmpini obstacole, pentru că nu ai de ales, totul depinde de tine.

Am ieșit pe la șapte și ceva și primul lucru, am vrut să îmi văd fetița. Întreba zilnic de mine, era afectată, să spun așa, emoțional. M-am dus, de fapt, a adus-o finul meu, am stat, am mâncat și apoi am mers acasă. A fost emoționant, atât din partea mea, cât și din partea ei, este o legătură tată-fiică, e mereu mai puternică decât orice.

33 5

De ea mi-a fost cel mai dor, dar și de fiica mea cea mare, mai ales că a fost ziua ei luna trecută și nu am putut să plec, dar o să o revăd și pe ea curând”, a povestit Alex Bodi.

Bodi promite că se face băiat cuminte

Pentru că a avut un șoc cu arestul, Alex Bodi promite că se va face băiat cuminte și în următoarea perioadă va evita orice fel de complicații. Mai mult, și-a propus ca în scurt timp să plece în Spania, pentru a-și vizita familia.

”Familia este un sprijin moral, întotdeauna, și părinții sunt cei care sunt lângă tine toată viața, familia, de fapt. Totul e bine, în regulă, sper să fie și mai bine. E greu că e un contrast super mare, dar sunt praguri pe care trebuie să le depășim, să luptăm mai mult ca niciodată”, a mărturisit fostul soț al Biancăi Drăgușanu.

Ce nu are voie să facă sub nici o formă

Plasarea sub control judiciar vine la pachet cu o mulțime de interdicții, de care Bodi trebuie să țină seamă. Acesta este obligat să anunțe de fiecare dată când își schimbă locuința și să ajungă într-un suflet când este chemat de judecătorul de cameră preliminară, sau organul judiciar pe raza localității în care locuiește. În plus, este interzis cu desăvârșire să ia legătura cu persoanele vătămate în dosar.

Sursă foto: instagram

Alex Bodi eliberat și-a găsit puterea în optimism și în iubirea pentru fiica sa. După ce a fost plasat sub control judiciar, Alex Bodi eliberat a început să-și reia activitățile zilnice cu determinare. Perioada a fost dificilă, dar psihicul puternic al acestuia l-a ajutat să treacă peste provocări. Alex Bodi eliberat acum se concentrează pe refacere și pe reconstructia vieții sale. Ministrul Alexandru Rogobete a făcut anunțul. Vin fondurile europene pentru 9 spitale.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre