Îl știa pe Dan Bittman de când avea doar 18 ani și nu s-a gândit niciodată că vor putea trăi o poveste de iubire. Iată la ce s-a ajuns.
S-a aflat cât de dotat este Dan Bittman în pat. „Mi-am făcut toate poftele cu el… Este foarte egoist, egocentrist și narcisist”
Chiar dacă așteaptă un copil, devoratoarea de fotbaliști, Ioana Popescu rememorează bărbații celebri care i-au trecut prin pat. E vorba e Gabriel Torje, Răzvan Ochiroşii, Ionuţ Lutu, Adrian Mutu, Răzvan Raţ sau Bogdan Mara, Cuzin Toma, Mihai Ogășanu, Bogdan Mara, Alexandru Sassu, dar și… Dan Bittman. Brunetei i-a plăcut dintotdeauna acest personaj, dar acum nu mai prezintă interes pentru ea. Să fie oare din cauza faptului că e “egocentrist și narcisist”?
“De aia o să rămâi singur, fiindcă nu vrei să acorzi atenție unei singure femei”
„Eu pe Dan îl știu de mulți ani. Într-adevăr, atunci nu mă gândeam la așa ceva. Eu îl vedeam tot timpul ca pe un mare star. În momentul în care m-a abordat am zis „Wow!”. Îi ceream sfaturi muzicale. Eu am și acum un mesaj de al lui, în care îmi spunea că am o voce frumoasă.
Cred că 80% dintre femei au fost îndrăgostite de el după ce i-au ascultat piesele. Mă atrăgea când eram mai mică. Acum, în ultima vreme, nu pot să zic că mă atrage. În momentrul în care vorbea cu el mi se părea că aveam o super conexiune. Mi se pare foarte sincer. Pe de altă parte este foarte egoist, foarte egocentrist și narcisist. Și i-am spus: de aia o să rămâi singur, fiindcă nu vrei să acorzi atenție unei singure femei!”, a spus Ioana Popescu.
“Era parfumat, ras, gelat, deci nu am ce să îi reproșez”
Pe vremuri, pe brunetă a atras-o faptul că niciodată nu a mințit-o, însă în paralel cu relația pe care o avea cu el, artistul mai era împreună cu trei femei. „Era foarte drăguț și foarte cuceritor. Am apreciat că niciodată nu m-a mințit!. Mi-am făcut toate poftele cu el. Era parfumat, ras, gelat, deci nu am ce să îi reproșez. Am fost curioasă și să văd cât de dotat este! Nu are probleme, este mediu. Pentru vârsta lui se ține foarte bine!”, a spus jurnalista pentru Cancan.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook