Situația dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecamp a ajuns într-un punct dificil, destul de greu de descris în cuvinte. Antrenorul e de nerecunoscut față de ziua de 1 iunie când făcea pe mirele la „nunta de cristal” alături de soția lui Anamaria și de copiii lor.
Anamaria Prodan anunță: Încă nu există divorț. Crede că amanta face un joc: „Suntem împietriți”
Până acum a ținut totul în ea, acum nu mai poate și a răbufnit. Anamaria Prodan a spus tot adevărul despre situația incredibilă în care se află în acest moment. Chiar dacă Reghecampf a anunțat cu surle și trâmbițe că a intentat divorțul, Anamaria afirmă că nu a primit actele. Nici din România, nici din America. Sigur, în țara tuturor posibilităților, Reghe nu ar fi avut cum să deschidă proces, pentru că el nu are cetățenie americană.
Pe de altă parte, el susține că nu știe nimic despre fotografiile cu amanta Corina trimise la presă, dar tună și fulgeră. La rândul ei, Corina a declarat că s-a adresat unei instanțe de judecată căreia i-a cerut ca Anamaria Prodan să nu mai publice nimic despre ea. Dar când avocații impresarei au verificat, nici vorbă de așa ceva. Să fie vorba despre o strategie pe care nu o înțelege nimeni deocamdată? Merge Corina la intimidare?
„Din toate punctele de vedere, omul ăsta este la pământ”
”Avocații mei au verificat toate aceste lucruri, ordonanțe, nu există așa ceva. Eu cred că sunt niște ifose ale tuturor de a face publicitate, nu înțeleg de ce și nu înțeleg cui. Vorbim despre un om însurat, un om care a depus divorțul, pe care eu nu l-am primit. Nu știu de ce avem aceste discuții și promovăm iubitele brunete, blonde ale nu știu cui.
S-a creat o situație jenantă, în primul rând, pentru Laurențiu Reghecampf ca tată, ca bărbat, ca profesionist. Din toate punctele de vedere, omul ăsta este la pământ în acest moment, pentru toată această situație creată.
Am înțeles că aveți pozele de la Laurențiu Reghecampf, lucru pe care el nu le-a recunoscut niciodată familiei, că el personal ar fi dat aceste fotografii. Dimpotrivă, era tare supărat că au apărut. Mi se pare ciudat ca un familist și un om care a fost un exemplu timp de 16 ani să ajungă în această situație și să mai fie și promovat.
Eu găsesc tot felul și primesc tot felul de mesaje și de fotografii și de lucruri care mă îngrozesc. Efectiv, noi, familia, suntem împietriți”, a spus Anamaria Prodan la Antena 3.
„Îmi este rușine să ies pe stradă”
Anamaria nu înțelege sub nici o formă cum s-a transformat Reghecampf și susține că atât ei cât și copiilor le este rușine să iasă pe stradă.
”Părinții mei se întorc în mormânt și chiar și tatăl lui, care a fost atât de mândru de copilul lui și de familia lui. Și noi atât de mult am muncit ca să ajungem cine suntem astăzi. Copiii mei, la 22, 21 și 13 ani, Luca 19 ani, nu cred vreodată că și-au dorit sau și-au imaginat să ajungă în această mocirlă. Deja este atât de deranjat. Vă rog să mă credeți că îmi este rușine să ies pe stradă, și mie și copiilor”, a mai spus vedeta.
A blocat accesul familiei la fondurile din Dubai?
Mai mult, Anamaria a vorbit și despre faptul că recent au apărut informații potrivit cărora antrenorul ar fi blocat și accesul familiei la fondurile din Dubai. Pe impresară nu o interesează cine e amanta, din ce familie provine și cu ce se ocupă, iar legat de bani, avocații vor rezolva problema în instanță.
,,Nu mă interesează de când Laurențiu Reghecampf are amante. Noi l-am considerat tatăl și familia noastră până în momentul când a decis să plece. Cred că ar trebui să-l întrebați pe el. Este o mare, mare rușine. Eu rămân șocată de ceea ce văd în ziare. Ca să poți să faci ceva de genul ăsta la vârsta asta este impardonabil. Dar, repet, sunt alegerile lui Laurențiu Reghecampf și este de datoria lui să dea explicații, dacă are de dat explicații, măcar în fața lui Dumnezeu.
Sau, dacă se poate uita în oglindă, mi-aș dori să dea un mesaj de scuze familiei lui. Nu mă interesează cine este această fată, nu mă interesează ce porecle are, nu mă interesează din ce mediu vine, nici câți ani are. (…) Înțeleg că are o mare problemă și încearcă să iasă în evidență pe toate căile, cu ordonanțe, cu reclamații… Pentru noi, nu există. Nu ne interesează, efectiv, și familia Prodan niciodată nu o să se uite către așa ceva.
„Laurențiu Reghecampf și-a jefuit familia pentru amantă”
„Este impardonabil că Reghecampf și-a băgat copilul – copilul nostru – în așa ceva. Probabil ăsta este un lucru pe care nici Dumnezeu nu-l va ierta foarte curând. Pentru noi, sunt niște lucruri oribile care ies la suprafață. Noi suntem siderați. Nu ne-am gândit vreodată că el ar putea face așa ceva.
Cât despre bani, acces și așa mai departe, voi vorbi în instanță. Astea sunt strict problemele familiei. Laurențiu Reghecampf și-a jefuit familia pentru amantă. (…)
În acest moment, familia refuză să creadă că se întâmplă lucrurile astea. Refuză să creadă că Laurențiu a fost implicat în așa ceva. Refuză să creadă că, în timpul căsniciei, face copii cu altcineva. Refuză să creadă că, în timpul căsniciei, deschide firme copiilor noștri cu altcineva, cu amante și așa mai departe.
Faptul că Laurențiu nu vorbește despre asta este un lucru ciudat. Faptul că el nu confirmă aceste lucruri înseamnă că, deocamdată, nu este adevărat. Când se vor confirma aceste lucruri, avocații noștri, ai familiei, vor avea de lucru”, a afirmat Anamaria Prodan, pentru Pro TV.
Au fost depuse actele la Judecătoria Buftea
În urmă cu câteva zile, câteva site-uri de presă au susținut că, de câteva săptămâni, Reghecampf a depus actele de divorț la Judecătoria Buftea. ”Potrivit unor surse judiciare, dosarul de divorț a fost depus la judecătoria Buftea și va fi judecat ”la secret”, așa cum a solicitat Laurențiu Reghecampf”, s-a scris.
Din această cauză a spus Anamaria Prodan că nu a primit vreo citație și nici avocații ei nu au identificat vreo acțiune. Retetesivedete.ro a verificat pe portalul Justiției, atât la Judecătoria Buftea, cât și la Tribunalul Ilfov, dar și la Judecătoria sectorului 1 (au un apartament și în acest sector) și nu există înregistrat niciun fel de proces deschis de Laurențiu Reghecampf. Procesul de divorț se poate desfășura cu ușile închise, adică poate fi „ținut la secret”, dar nu e secretă și înregistrarea lui.
Sursă foto: romaniatv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook