Anda Adam a călcat accelarația: s-a căsătorit pe repede înainte. Am aflat motivul care a făcut-o să se grăbească

Cu doar două zile înainte de Nașterea Domnului, Anda Adam le-a dat fanilor săi cea mai bună veste. A deveni soția lui Yosif Mohaci, bărbatul care o face cu adevărat fericită și pe care l-a așteptat întreaga viață. Pentru că suntem încă în Postul Crăciunului, cei doi au făcut cununia civilă și au ales ca totul să se facă în modul cel mai secret, pentru a nu fi deranjați.
Cei doi au spus cel mai frumos da din viață la Starea civilă a Sectorului 1. Artista a postat câteva fotografii pe contul său de socializare, cu următorul mesaj: „Am spus DA!”.
Apropiații Andei cred că artista s-a gărbit să facă acest pas din două motive. Primul ar fi sănătatea mamei sale care i-a umbrit ultimul an și i-a dat emoții care au făcut-o să își dorească mai multă stabilitate, iar al doilea, Anda și Yosif au pornit mai multe afaceri, iar statutul de soț și soție i-ar ajuta din punct de vedere al birocrației.
Pentru un asemenea eveniment, Anda a ales să poarte un costum bleumarin închis care i-a scos în evidență formele perfecte. Vedeta s-a asortat cu actualul soț care a optat pentru un costum în aceeași nuanță, o cămașă albă și o veste bej.
Din fotografii se vede că cei doi sunt extrem de fericiți, pentru că și-au dorit mult să-și oficializeze relația. Imediat fanii dar și o mulțime de vedete au sărit cu felicitări, printre primii fiind Raluca Bădulescu și Boier Bibescu.
Anda a fost cerută în căsătorie în Turcia, într-un tărâm de poveste, în care pluteau baloanele cu aer cald. „El, între timp, a pus la cale, fără ca eu să știu, toate detaliile ca să îmi facă surpriza, să pregătească momentul cererii în căsătorie. Am ajuns eu ca o floricică, la 5 dimineața, la ședința foto. Când am terminat de fotografiat și m-am întors la iubitul meu, el deja era în costum, cu cutia cu inelul pregătit.
S-a așezat în genunchi și m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui. A fost foarte emoționant, nu mă așteptam, am plâns de bucurie… Toți oamenii din baloane care treceau pe deasupra noastră ne felicitau și ne făceau cu mâna. A fost ca într-un film, parcă nici nu îmi vine să cred că a fost totul o realitate. Nu mai credeam sau nu mai speram că o să se întâmple acest lucru… Când vom decide și ziua nunții, vă vom anunța”, a spus atunci artista, copleșită de emoție.