Bravo, ai stil! o pierde pe Anda Adam? Șasele sunt foarte mari după ce s-a creat o alianță a fanilor artistei în mediul online. Martori la scandalul dintre diva și juratul Maurice Munteanu, fanii au decis să o scoată pe Anda din competiție, ca să nu mai fie umilită.
Schimbul dur de replici a pornit încă din momentul în care Anda s-a plasat în fața juraților, pentru a-i fi analizată ținuta.
„Rochia e din material ieftin, ai noroc ca la ediția asta nu jurizăm materialul”, i-a spus Maurice pe un ton arogant. Anda i-a răspuns imediat „E o rochie de 8 mii de lei, creație a unui renumit designer și e din cea mai fină mătase naturală”. Maurice a continuat să spună că materialul e ieftin și după ce Anda a insistat că e mătase și că nu poate fi considerat materialul ca fiind de proastă calitate.
Juratul a avut și o serie de răbufniri: „Aș vrea să fii foarte atenta, cu mine nu iți merge, nu sunt concurentă!”, luând astfel partea taberei din platou care o critică pe Anda la fiecare ediție. După ce Anda a cerut să i se explice de ce are atitudinea aceasta vizavi de ea, Maurice a început să țipe că nu e lăsat să vorbească, că i se răstălmăcesc cuvintele, culimând cu un tipăt către Ilinca Vandici: „Ilinca, eu nu mai vorbesc din acest moment!”
Anda s-a plâns și în platou, și la testimoniale, că „Mă jurizează pentru formele corpului meu, nu pentru ținute. Nu mai vreau (n. la Bravo, ai stil!). Nu permit nimănui să mă jignească, nici măcar vreunui jurat!”. a spus Anda Adam.
Anterior acestui moment tensionat, Nicoleta Dragne a luat-o și ea în balon pe artistă.
Nicoleta Dragne: „Mie mi se pare de bun simt să știm să vorbim corect gramatical limba materna…’
Anda Adam: „Dai de înțeles că eu nu stiu să vorbesc corect românește…”
Nicoleta Dragne: „Lasă vrăjeală, data viitoare învață să spui „pe care” și nu o să iți mai zică nimeni nimic.”
Alianța fanilor Andei Adam o vor afară din competiția umilinței
Fiind un pionier al muzicii moderne românești, Anda Adam se bucură de susținerea multor fani. Momentul difuzat aseară le-a pus capac multora dintre aceștia și au decis să militeze către ieșirea ei din competiție, pentru a nu mai fi umilită. Mulți i-au comentat Andei că nu o vor mai vota tocmai pentru a ieși din „Bravo, ai stil!”.
Iată cele mai apreciate comentarii din mediul online:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook