În ediția din această seară a emisiunii „40 de întrebări”, Andreea Mantea a uluit telespectatorii cu sinceritatea sa.
Andreea Mantea, confesiuni dureroase în emisiunea lui Denise Rifai. A spus ce nimeni nu a știut vreodată
A încercat tot timpul să păstreze discretă relația pe care a avut-o cu tatăl copilului său, Cristian Mitrea. Dar vedeta a trecut prin momente cumplite, atunci când a fost bătută de sportiv. În emisiunea lui Denise Rifai a dezvăluit pentru prima dată când motivul pentru care nu a depus plângere la poliție.
„Am vrut să nu știe câte bătăi am îndurat, chiar și cu el în pântec”
„Am vrut să îl protejez pe David și să nu îi stric imaginea despre părintele lui. Am vrut să nu știe câte bătăi am îndurat, chiar și cu el în pântec. Am decis cu tot sufletul ca acest copil să aibă o linie în dreptul numelui tatălui, pe certificatul de naștere, pentru ca el să se nască sănătos și să crească armonios, departe de tot calvarul de care fugisem”, a povestit aceasta în urmă cu câteva luni. Lui Denise Rifai i-a recunoscut însă adevărul: a cedat rugăminților mamei lui Mitrea, care a convins-o să-l ierte.
Cei doi au rupt orice legătură
O scurtă perioadă de timp părea că Andreea și Mitrea au revenit la gânduri mai bune, dar trecutul nu poate fi șters cu buretele, iar cei doi au rupt orice legătură. În plus, micuțul David nu vrea să audă de tatăl său.
„Copilul meu nu vrea să știe de tată, nu-l interesează, nu vrea să audă, când trebuia să plece la el se prindea de draperie și se ținea foarte strâns și plângea și eu tot i-l dădeam. M-am luat de gura lui că trebuie ca și copilul să aibă o legătură cu tatăl. Nu trebuie, e greșit, depinde cine e tatăl, ce e tatăl și ce legătură vor avea”, s-a destăinuit Andreea Mantea.
Cristian Mitrea a reacționat urât când a aflat că Mantea va spune tot
De când a aflat că Andreea Mantea va oferi publicului acces la cele mai ascunse momente petrecute între ei, unele extrem de tulburătoare, Mitrea a pornit o ploaie de injurii în mediul online. Luptătorul a jignit-o pe mama copilului său în cele mai urâte feluri și pare că va continua în acest act de răzbunare.
Citește mai multe despre acest subiect:
Exclusiv. Luptătorul MMA Cristi Mitrea o atacă pe Andreea Mantea. Se ia și de Anamaria Prodan și îl felicită pe Reghe. „Caut război!” – Continuarea AICI!
Luptătorul Mitrea o jignește pe Andreea Mantea în Ajun de Crăciun. Este „cel mai tare lucru pe ordinea de zi” – Continuarea AICI!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook