Simona Ionescu / Redactor Șef

Andrew Tate a mers la instanță ținând în mână un obiect straniu. Am aflat ce e!

Andrew Tate a mers la instanță ținând în mână un obiect straniu. Am aflat ce e!
Fraţii Tate, Andrew și Tristan, au ajuns marți dimineață în faţa judecătorilor pentru a cere să fie eliberaţi din arest. Au fost duși cu duba, împreună cu iubita lui Andrew, Georgiana Naghel, și cu fosta polițistă Luana Radu.

Oamenii legii i-au încătușat, doi câte doi, fetele cu fetele, băieții cu băieții. În timp ce Tristan le-a zâmbit jovial fotoreporterilor care au surprins momentul în care au coborât din mașina poliției, Andrew a stat mereu încruntat și a ținut ostentativ în mână un obiect straniu. Este vorba de o ediție de lux a Coranului, cu coperți cartonate.

Fostul campion mondial la kickboxing s-a convertit la islam în toamna anului 2021.

Tate, un autoproclamat „antrenor pentru succes”, a făcut anunțul pe unul dintre conturile sale de socializare rămase active la momentul acela, Gettr. „Acesta este motivul pentru care sunt musulman. Orice creștin care crede în bine și înțelege adevărata luptă împotriva răului trebuie să se convertească. Așa că aveți răbdare, într-adevăr, promisiunea lui Allah este ADEVĂRUL Coran 30:60”, se arată în nota sa.

„Matrix m-a atacat, dar nu poţi ucide o idee”

Fostul kickboxer, devenit om de afaceri şi influencer a fost arestat preventiv pentru rafic de persoane, viol şi sechestrare de persoane, alături de fratele său Tristan şi de cele două românce care au fost complicele lor. Cei patru sunt în arest din 29 decembrie. Ei cer eliberarea din arestul preventiv.

Andrew Tate postează, din arest, mesaje pe rețelele sociale, prin intermediul avocatului. Cea mai recentă e un mesaj pentru toți dușmanii lui, în care îi notifică de faptul că este „greu de ucis”. „Matrix m-a atacat, dar nu poţi ucide o idee”, a postat Andrew Tate pe Twitter. De altfel el a mai deschis cel puțin un nou cont de Instagram imediat după ce a fost arestat preventiv, unde transmite update-uri despre „Situația” sa actuală.

Amazoanele lui Tate

Pe lângă frații Tate a fost reținută iubita lui Andrew și o fostă polițistă din București. În vârstă de 32 de ani, Luana Radu este una dintre persoanele apropiate de frații Tate.

Potrivit Daily Mail, în urmă cu 8 ani, Luana Radu lucra la Secția 7 de Poliție din Capitală. Ea a absolvit Academia Română de Poliție și a fost om al legii aproximativ patru ani. A demisionat în 2014 pentru a se apuca de videochat, o meserie care avea să îi aducă mult mai mulți bani decât salariul de la MAI. După ce a intrat în acest domeniu, polițista i-a cunoscut pe frații Tate și a devenit, în cele din urmă, asistenta lor. potrivit sursei citate, aceasta se ocupa cu administrarea afacerilor online de milioane de euro ale acestora.

Apoi, mai e Georgiana Naghel iubita lui Andrew Tate. Cea care ar putea să-și negocieze libertatea cu procurorii DIICOT la fel cum a încercat să vândă informații despre iubit și fratele lui în perioada în care Tristan Tate umbla cu Bianca Drăgușanu. Pe atunci, Georgiana a contactat un ziarist și și-a oferit serviciile, contra cost: 200 de euro informația și câte 500 de lei pentru fiecare dezvăluire despre întâlnirile amoroase ale acestora.

Nu în ultimul rând o amintim pe fosta șefă a Penitenciarului Craiova, Oana Valeria Tașcău, care, după pensionare a devenit model pe Onlyfans și „terapeut pentru probleme sexuale”, după cum a menționat în descrierea paginii ei de Facebook. Ea a simțit nevoia să sară în apărarea britanicilor. Fosta șefă de penitenciar susține că celor doi frați li se face o mare nedreptate și că aceștia sunt nevinovați. „Subiectul despre care vreau să vorbesc acum cu voi este Andrew Tate. Andrew este un om deosebit, un om care respectă femeile și care tratează pe toată lumea frumos. Am lucrat vreo 20 de ani în sistemul penitenciarelor. Am locuit o perioadă în casă cu acest om și vreau să spun că pe mine m-a tratat ca pe o soră și m-a ajutat foarte mult.

În momentul în care eu am vrut să plec din București și să continui în Craiova, nu a fost nicio problemă, a spus că mă pot întoarce oricând, putem colabora și la distanță și totul a fost ok. Nu cred că este genul de bărbat care să folosească forța pentru a avea o femeie, este un bărbat frumos, carismatic.

Nu ar avea de ce să recurgă la forță. Niciun model din casa aceea nu a fost forțat! Niciun moment nu a forțat pe nimeni! Tot ce se spune despre el cred că se datorează faptului că a deranjat foarte mulți oameni influenți prin faptul că este vertical și că a spus fix ce avea de spus”, povestește, pe TikTok femeia, cunoscută acum ca Sexy Brunette. Potrivit www.antena3.ro, între timp au apărut noi informaţii despre cei doi fraţi, și anume că ambii ar avea copii în România.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre