Apariție șocantă la Săptămâna Modei de la Paris. Cum a apărut pe podium un celebru comediant

Apariție șocantă la Săptămâna Modei de la Paris. Cum a apărut pe podium un celebru comediant
Dacă vă amintiți povestea din copilărie cu fiica împăratului care a trebuit să meargă nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, atunci deja aveți o idee pentru ceea ce urmează.

Celebrul scriitor și comediant american Jordan Firstman tocmai și-a făcut debutul pe podiumul unei prezentări de modă, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris. Acesta a defilat pentru brandul Louis Gabriel Nouchi, care a prezentat o colecție inspirată de cartea „Legături periculoase” de  Pierre Choderlos de Laclos.

Toată lumea a fost de acord că apariția americanului a fost cea mai neobișnuită pentru un podium de modă. să vedeți și de ce. De obicei, când vine vorba de modele masculine, pe podiumuri vedem tineri bărbați care își lucrează intens corpul în sala de forță, cu musculatura tonifiată și pătrățele abdominale.

Jordan Firstman e departe de un astfel de mod de viață. El și-a plimbat mândru burtica prin fața publicului îmbrăcat doar într-un halat de casă, care îi lăsa la vedere cea mai mare parte a corpului. După cum se vede în imaginile surprinse în timpul showului, vedeta nu a purtat lenjerie intimă în timpul prezentării.

Glumele lui Jordan Firstman sunt savurate de celelate vedete

Jordan Firstman este scriitor, producător și comedian care trăiește în Los Angeles, California. Este cunoscut pentru scurtmetrajele Men Don’t Whisper și Call Your Father, nominalizat la Sundance. În vârstă de 31 de ani, Jordan Firstman s bucură de un succes imens de public. Imitațiile sale comice au fost întâmpinate cu un răspuns pozitiv din partea fanilor de pe internet și a celebrităților, inclusiv Ariana Grande, Katy Perry și Chrissy Teigen.

Nu este pentru prima dată când Jordan Firstman are intervenții în lumea modei. Pentru show-ul primăvară – vară 2021 al lui Thom Browne, cunoscut designer american nonconformist, care a fost plasat în timpul viitoarelor Jocuri Olimpice din 2132 de pe Lună, Firstman și modelul Grace Mahary au jucat rolul de comentatori în timp ce modelele se plimbau prin Los Angeles Coliseum, o relicvă Art Deco unde au avut loc Jocurile Olimpice din 1932.

Sursa foto / video: Instagram

Parteneri