Noul bilanţ al militarilor morţi în urma tragediei aviatice din Filipine se ridică la 47. Alți 49 de militari au fost răniţi şi sunt îngrijiţi în spitalele din regiune. În plus, trei civili de la sol au fost ucişi pe loc în urma prăbuşirii aeronavei.

Aeronava, un C-130 Hercules, a depășit pista la aterizare și a intrat într-un grup de case aflate în apropiere de aeroport. Din cauza impactului, avionul s-a rupt pur și simplu în două. La bord erau 96 de militari, în mare parte recruți care tocmai participaseră la o misiune.

La această oră, cinci dintre aceștia sunt încă dați dispăruți. Există martori oculari ai tragediei, care relatează că au văzut câțiva soldați sărind din aeronavă înainte ca acesta să se prăbușească.

Ce s-a întâmplat cu avionul militar prăbușit în Filipine

În mai multe imagini difuzate la un post de televiziune local se vede aeronava arzând și un fum gros. Generalul general Edgard Arevalo, purtătorul de cuvânt al armatei, a declarat că soldații din aeronavă erau proaspăt absolvenți și tocmai terminaseră pregătirea militară. Armata filipineză desfăşoară activităţi în sudul ţării, împotriva organizaţiei teroriste Abu Sayyaf.

Autorităţile aeronautice din această țară au deschis o anchetă și încearcă acum să afle circumstanţele exacte ale producerii accidentului. O echipă de anchetă a sosit luni la fața locului pentru a cerceta cauza accidentului. Anchetatorii iau acum declarații soldaților supraviețuitori. Pe de altă parte, trebuie spus că aeronava a fost unul dintre cele două avioane primite recent prin programul de finanțare militară al guvernului SUA. Și că precedentul incident cu zeci de morți s-a produs cu un model similar.

„Avionul, care transporta trupe din Cagayan de Oro (Insula Mindanao), a ratat pista de aterizare; piloţii au încercat să accelereze pentru a ridica din nou avionul în aer, dar nu au reuşit”, a anunţat Ministerul Apărării de la Manilla.

Acesta este cel mai grav dezastru aerian militar al țării din ultimii 30 de ani, a informat Reuters. În 1993, forțele aeriene filipineze au mai pierdut tot o aeronavă C-130 Hercules. Impactul a cauzat moartea a 30 de persoane. Este al doilea accident aviatic pentru armata filipineză în mai puțin de două săptămâni. Pe 23 iunie, după părbușirea unui elicopter, șase oameni și-au pierdut viața.

Sursa foto: Pondohan tv

A murit „nevasta lui Ilie  Moromete”. O maladie urâtă a ținut-o departe de scenă pe actriță

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp