Simona Ionescu / Redactor Șef

Au fost eliminate pensiile speciale. Proiectul a fost votat. Scandal în Parlament

Au fost eliminate pensiile speciale. Proiectul a fost votat. Scandal în Parlament
Senatul și Camera Deputaților s-au întâlnit în ședință comună, punctul principal pe ordinea de zi fiind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Este a treia încercare de eliminare a pensiilor speciale. Proiectul a fost votat, dar a ieșit cu scandal. Ce a avut de spus Diana Șoșoacă.

S-a dat undă verde pentru eliminarea pensiilor speciale. Au fost 382 de voturi pentru, 3 abțineri și 0 voturi împotriva proiectului de lege. Doar trei parlamentari nu au vrut să voteze. Legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților a fost adoptată.

Iniţiatorii acestui proiect au considerat că ”parlamentarii ar trebui să beneficieze, la fel ca toţi cetăţenii acestei ţări, exclusiv de pensie în sistemul public de pensii, pe bază de contributivitate”.

„E nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem”

„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii.

Adio, pensii speciale!

Anul trecut s-au achitat 583 de indemnizaţii, valoarea totală fiind de 19.370.146,80 lei

Totodată având în vedere situaţia de criză prin care trece ţara noastră ca urmare a efectelor economice post-pandemie, dar şi a conflictului din Ucraina cu consecinţe economice majore şi asupra ţării.

Considerăm că parlamentarii ar trebui să fie primii care dau dovadă de solidaritate şi respect în cheltuirea banului public în vederea redobândirii încrederii populaţiei în instituţiile publice în general şi în instituţia parlamentului, în special”, ”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Potrivit documentului, anul trecut s-au achitat 583 de indemnizaţii, valoarea totală fiind de 19.370.146,80 lei.

Diana Șoșoacă a încercat să-i pună pe toți la punct

Diana Șoșoacă a folosit un fluier

În timp ce Marcel Ciolacu își susținea discursul, senatoarea Diana Șoșoacă a început un scandal pe care l-a continuat afară. Ea a luat cu fluier și a încercat să oprească totul, dar președintele de ședință i-a spus sec: „Mergeți la circ”. „Vreau şi eu să vorbesc. E dreptul meu să vorbesc”, a spus senatoarea. Alfred Simonis, care a condus ședința i-a explicat că nu intimidează pe nimeni: „Lăsaţi circul, nu ne intimidaţi. Respectăm regulamentul”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre