CNSU a aprobat noile restricții. Vor intra în vigoare luni, 25 octombrie și vor dura o lună. Care sunt măsurile adoptate.
Au revenit restricțiile. Care sunt singurele locuri unde nu e nevoie de certificatul verde
Creșterea exponențială a numărului de cazuri de coronavirus și supraaglomerarea spitalelor, i-a determinat pe guvernanții României să ia măsuri. Astfel, începând cu data de 25 octombrie, românii au din nou restricții. Singurele locuri în care vor mai putea merge, fără să prezinte certificatul verde sunt farmaciile, magazinele alimentare şi bisericile.
Operatorii economici vor avea interzisă activitatea între orele 21.00-05.00
Potrivit noilor restricții, orice persoană care nu este vaccinată, nu va avea voie să circule în intervalul orar 22.00-05.00, cu anumite excepții. În acest sens, este permisă deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente.
Pot circula noaptea și cei care asigură asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori au un deces în familie. De asemenea, între orele 21.00-05.00, operatorii economici nu-și vor desfășura activitatea. Restaurantele și cafenelele, atât la interior cât și la exterior, vor funcționa la 50% din capacitate, între orele 05.00-21.00.
Fără nunți, botezuri, mese festive, concerte și spectacole
Tot pentru o perioadă de 30 de zile sunt interzise evenimentele private, respectiv nunțile, botezurile, dar și mesele festive, concertele și spectacolele. De asemenea, începând cu data de 25 octombrie competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori. Programul de lucru pentru 50% din angajați va fi în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.
Masca de protecție este obligatorie în interior și în exterior
A fost, de asemenea, instituită obligativitatea măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. Cât privește vizitatorii, aceștia vor putea intra în instituțiile publice locale și centrale doar dacă fac dovada vaccinării, a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile și a testării.
Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă, vor fi deschise la 30% din capacitate, iar accesul se va face doar cu certificat verde. Cât privește activitățile recreative și sportive, acestea vor putea fi desfășurate în aer liber cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și doar dacă toți participanții sunt vaccinați.
Excepții de la purtarea măștii de protecție
Există și câteva categorii de persoane care nu vor purta masca de protecție. E vorba de copiii cu vârsta mai mică de cinci ani, persoanele singure în birouri, prezentatorii și invitații acestora, care însă vor sta la o distanță de trei metri. Și reprezentanții cultelor religioase sunt scutite de la purtarea măștii de protecție, dar trebuie să păstreze o distanță tot de trei metri.
Din aceeași categorie fac parte și persoanele care desfășoară activități fizice sau muncă grea la temperaturi ridicate și umiditate crescută. Persoanele vaccinate trebuie să prezinte certificatul verde, pe hârtie sau în format electronic.
Sursă foto: g4media
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook