Anul acesta pare să fi fost foarte prolific pentru compozitorul, producătorul și cântărețul Costi Ioniță. După ani de zile în care a produs mai mult pentru vedete din afara țării, a revenit în țară și a contribuit esențial la lansarea și consacrarea unor cântăreți ce azi deschid topurile muzicale, de la rap, trap, manele și pop.
După debutul de acum 25 de ani cu trupa Valahia (el și Mihai Trestariu), Costi Ioniță a demonstrată că poate să aibă succes nebun și singur. A făcut carieră și în America, unde chiar a fost nominalizat la premiile Grammy – categoria „Best Reggae Album” – pentru colaborarea pe care o are cu Shaggy.
„Însăşi nominalizarea la Premiile Grammy este o onoare foarte mare pentru mine. Dacă ar fi să câştig, ar fi o încununare a carierei mele”, declara în urmă cu ceva ani Costi Ioniţă, când aici era catalogat drept „regele manelelor”.
„Nu renunţ la manele nici dacă iau premiul Grammy. Nu am cum să am prejudecăţi faţă de manele. Ele sunt cele care m-au consacrat de-a lungul timpului în România. Doar oamenii au prejudecăţi faţă de mine”, a explicat el.
Iată că acum vine în fața publicului cu niște piese de alt gen, dar care ating în scurt timp de la lansare milioane de vizualizări.
„Reginele”, scoase la rampă
Cea mai surprinzătoare colaborare a anului este cea dintre Anna Lesko, Emy Alupei, Anda Adam, Cream și Minodora! În premieră, „Reginele”, așa cum le numește Costi, hitmaker-ul din spatele multor piese de succes, s-au unit pentru un single trap, cu un sound fresh și elemente balcanice. Cu versuri în limba rusă și română, „Binele nostru” este compusă de către Costi alături de Alina Manolache, Anna Lesko și Emy Alupei, iar single-ul este despre puterea de a merge înainte. Ieri a fost lansat videoclipul pe YouTube.
„Binele nostru” este un single despre „gura lumii”, încredere și mândrie. Cele cinci voci feminine vin cu un mesaj clar: mergi mereu cu fruntea sus și nu te lăsa influențat în vreun fel de ce cred alții despre tine. Pline de sex-appeal și cu o atitudine ce îți taie respirația, cele cinci dive, Anna Lesko, Emy Alupei, Anda Adam, Cream și Minodora te poartă pe un drum al feminității unde au grijă să demonstreze că femeia este guvernată de Venus și că senzualitatea este un atu ce nu trebuie ascuns.
În regia lui Alex Ceașu, videoclipul subliniază prin imagini eterul, aerul, focul, apa și pământul, cele cinci elemente ce stau la baza creației, fără de care lumea și universul nu ar putea exista.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook