Prinţesa Beatrice, nepoată a reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii, este însărcinată şi va naşte în toamna acestui an. Miercuri a fost anunţat pe pagina de Instagram a familiei regale britanice că „Alteţa Sa regală prinţesa Beatrice şi Edoardo Mapelli Mozzi sunt foarte încântaţi să anunţe că aşteaptă un copil în toamna acestui an. Regina a fost informată şi ambele familii sunt încântate de veste”, spune anunțul fericit. Bebelușul prințesei Beatrice va avea titlu nobiliar italian.
Conform protocolului regal, copiii lui Beatrice și ai surorii ei Eugenie nu au dreptul să primească un titlu britanic, în ciuda faptului că sunt fiicele prințului Andrei și nepoatele reginei Elisabeta a II-a. Conform scrisorilor de brevet ale regelui George al V-lea din 1917, doar nepoții monarhului care prezidează au dreptul la un titlu regal, în timp ce strănepoții nu au.
În acest caz, Regina este monarhul care prezidează, iar copiii lui Eugenie și Beatrice ar fi strănepoții ei. Acesta este motivul pentru care nici Archie, fiul prințului Harry și al lui Meghan nu a primit un titlu.
Bebelușul prințesei Beatrice va avea titlu nobiliar italian. Tatăl lui este conte
Totuși, bebelușul lui Beatrice va primi un titlu nobiliar la naștere, în ciuda faptului că monarhia britanică nu îi poate acorda unul. Micuțulva primi în schimb unul care să reflecte rădăcinile italiene ale tatălui Edoardo Mapelli Mozzi.
Când Mozzi, care este conte italian, s-a căsătorit cu Beatrice, aceasta a devenit contesă italiană. Prin urmare, copilul lor va moșteni titlul de Conte sau Nobile Donna. Ceea ce înseamnă „femeie nobilă” în italiană, potrivit Cosmopolitan UK.
Beatrice, în vârstă de 32 de ani, și dezvoltatorul imobiliar italian, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit în iulie 2020. Asta după ce și-au reprogramat inițial nunta din cauza pandemiei COVID-19. Mozzi mai are un fiu de 4 ani, Christopher, dintr-o relație anterioară cu Dara Huang.
Foto: Instagram
Unde a apărut cel mai mare aisberg din lume
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook