Pentru un eveniment atât de special, Departamentul de divertisment al Guvernului din Arabia Saudită au creat și un bilet special.
Norocosul îi va întâlni pe Messi și Ronaldo
A început și licitația pentru biletul special, care se va încheia pe data de 17 ianuarie. Norocosul care va intra în posesia biletului va avea posibilitatea să fie prezent pe gazonul unde se va duce lupta între cei doi coloși ai fotbalului international, în timpul ceremoniei de la sfârșitul partidei.
De asemenea, posesorul biletului special va merge la vestiare unde va întâlni cu Messi și Ronaldo, dar și cu ceilalți jucători importanți de la PSG.
Care a fost cea mai mare sumă licitată
E lesne de înțeles că pachetul special, care a primit și o denumire pe măsură, „Beyond imagination” (dincolo de imaginație), a generat un interes uriaș. Iar la licitație s-a ajuns la o sumă cu adevărat incredibilă. Potrivit organizatorilor, cea mai mare sumă care s-a licitat până în acest moment este de 10 milioane de riali, adică nu mai puțin de 2.66 milioane de dolari.
Iar cel care a oferit-o este directorul general al grupului imobiliar AqarOne, Mushref Al-Ghamdi. Cum licitația se încheie peste câteva zile, rămâne de văzut dacă nu va fi și o altă surpriză…
Veniturile vor fi donate în scopuri caritabile
Toți banii care vor fi strânși în urma licitației, urmează să fie donați în scopuri caritabile. Sursele spun că acest gest al guvernului saudit nu a fost privit cu ochi buni de întreaga lume.
Se consideră că reprezentanții instituției nu vor să facă altceva decât să-i facă pe toți să uite de încălcările drepturilor omului care au loc în această parte a lumii. Indiferent de părerile unor sau altora, fanii lui Messi și Ronaldo numără zilele până când își vor vedea idolii duelându-se. Oare cine va fi câștigătorul?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook