Simona Ionescu / Redactor Șef

Bulversare totală. Cum a devenit Elvis păpușă Barbie

Bulversare totală. Cum a devenit Elvis păpușă Barbie
Copiii fac cunoștință cu „regele Rock ‘n’ Roll-ului”, și asta ar trebui să fie ceva interesant și frumos. Cu ocazia aceasta, ei au șansa să descopere o muzică, o modă, un mod de viață, care erau ale bunicilor și părinților lor.

Elvis a devenit păpușă Barbie, iar din acest punct bulversarea este totală. Născut în 1935, Elvis Aaron Presley a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock ‘n’ Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică gospel.

A fost unul dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor și a avut o priză imensă la femei. Au roit iubitele în jurul lui și e cunoscut că a avut deseori ieșiri nervoase violente cu acestea sau față de ele. Elvis a avut o singură soție, pe Priscilla. Elvis a fost un bărbat foarte frumos.

Elvis a devenit păpușă Barbie

În memoria lui Elvis Presley, Mattel a lansat o păpuşă Barbie de colecţie. Nimic ciudat până aici. Doar că e vorba de o păpușă Barbie. Păpuşa poartă o salopetă asemănătoare cu cea purtată de Presley în „American Eagle”, decorată cu pietre colorate și o pelerină. Oricine vede că păpușa de colecție e feminină, și are plete lungi. Este brunetă, așa cum și Elvis a fost.

„Regele Rock ‘n’ Roll-ului” a lansat prima sa melodie, „Heartbreak Hotel”, în 1956. Aceasta  s-a vândut în peste un milion de exemplare. A fost urmată de primul său album, „Elvis Presley”, care a ajuns pe prima poziţie în topul muzical Billboard.

Din 1956 până în 1958 a dominat topurile de vânzări, deschizând calea epocii rock-and-roll, atât pentru artiştii albi, cât şi pentru cei de culoare.

Elvis a intrat în istoria televiziunii

Apariţiile sale televizate, în special cele de la emisiunea de duminică seara a lui Ed Sullivan, au stabilit recorduri de audienţă. Chiar şi filmele sale (a jucat în 31 filme artistice și în 2 documentare) au avut un imens succes de box-office.

În 1973, Elvis a intrat în istoria televiziunii şi a divertismentului odată cu concertul „Elvis: Aloha from Hawaii via Satellite”. Aceasta a fost prima transmisiune live prin satelit la nivel mondial a unui concert. În total audiența a fost între 1 miliard şi 1,5 miliarde de persoane. Concertul s-a transmis în 40 de țări.

Deși a înregistrat peste 600 de cântece în decursul carierei sale, Presley n-a compus niciodată vreunul. El a câștigat totuși trei premii Grammy pentru discurile de muzică gospel.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre