Într-un moment excepțional pentru Timișoara, care a obținut titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, muzeul aduce aici o parte din colecția Badisches Landesmuseum din Karlsruhe, Baden-Würtenberg, care cuprinde obiecte otomane unice din perioada de sfârșit a secolului al XVII-lea și începutul celui următor. Expoziția va evidenția evenimentele istorice care au marcat reîntoarcerea Timișoarei la statutul de oraș european, după Marele Război Turc și după perioada în care orașul de pe Bega a fost pașalâc.
Exponate istorice vechi de sute de ani
Colecția Badisches Landesmuseum din Karlsruhe include peste 400 de obiecte unice, printre care arme, veșminte și piese de harnașament otomane, reunite sub numele de Türkenbeute. Toate acestea au ajuns în Germania ca trofee de război luate de comandanții armatei habsburgice. În cadrul expoziției, Muzeul Național al Banatului va prezenta un număr de 38 dintre aceste obiecte, printre care se numără și cămașa de zale a pașei Mustafa Tekirdağlı din Rodos. Aceasta reprezintă una din piesele de rezistență ale expoziției.
„Mărturiile indică faptul că Mustafa Pașa din Rodos a primit cămașa de zale în anul 1682, ca dar din partea sultanului Mehmed al IV-lea. Un an mai târziu, în timpul asediului Vienei, Mustafa Pașa era comandantul ienicerilor din armata otomană. Se presupune că, în urma acestei bătălii, cămașa a căzut ca trofeu de luptă, în mâinile margrafului Ludwig Wilhelm”, transmit reprezentanții Muzeului Național al Banatului.
Expoziția unică de la Timișoara este posibilă datorită colaborării fructuoase între Badisches Landesmuseum din Karlsruhe și Muzeul Național al Banatului. Aceasta, mai arată reprezentanții instituției, vine ca o confirmare a numeroaselor conexiuni istorice dintre orașul nostru și cel german.
Expoziția „Prinț și Sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porți (1683-1716)” poate fi vizitată în mansarda B1 a Bastionului Teresia, în perioada 5 mai – 12 septembrie 2023.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook