A scos din buzunar 5000 de euro și a rămas cu buza umflată. O tânără a fost excrocată de o tămăduitoare.

Când prostia se plătește în euro. Vrăjitoarea i-a luat banii, dar pe iubit nu i l-a adus înapoi

O tânără de 24 de ani din Maramureș, disperată că a fost părăsită de iubit, a apelat la ajutorul unei tămăduitoare. Aceasta a scos din buzunar nu mai puțin de 5000 de euro și i-a dat vrăjitoarei, fiind convinsă că bărbatul fără de care nu putea să trăiască va fi adus înapoi. Din păcate însă, a rămas fără agoniseală.

Tânăra a fost indusă în eroare

„Ieri, 12 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de o tânără de 24 ani. Despre faptul că în perioada aprilie-iulie a fost înşelată cu suma de 24.100 lei. Astfel, poliţiştii au constatat că, în urma unei discuţii purtate cu persoane necunoscute.

Care s-au prezentat în mediul online ca fiind tămăduitoare, tânăra de 24 ani ar fi fost indusă în eroare cu respectiva sumă de bani. În schimbul promisiunii de a-i aduce persoana iubită înapoi,”, se arată într-un comunicat IPJ Maramureş, citatde Ziarmm.ro.

Fiți vigilenți!

IPJ Maramureș spune că tânăra a acceptat toate condițiile impuse de tămăduitoare și i-a dat acesteia banii, în mai multe tranșe, pentru a se ocupa de ritualuri.

În acest moment, vrăjitoarea este cercetată pentru înşelăciune. Oamenii legii trag un semnal de alarmă și recomandă tuturor să fie cu băgare de seamă, pentru a nu trece prin momente neplăcute.

„Persoanele binevoitoare, cunoscute pe internet, care pretind că pot să vă rezolve diferite probleme, în schimbul unor sume de bani NU sunt de încredere. Fiţi vigilenţi, nu acceptaţi cu uşurinţă să trimiteţi bani acestor persoane. Când aveţi probleme emoţionale, de suflet, apelaţi la specialişti. Cum ar fi un psiholog sau un duhovnic”, precizează IPJ.

Sursă foto: portalSM, ziarul de Maramures

 

 

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp