Simona Ionescu / Redactor Șef

Cântărețul general de brigadă are COVID-19. Ce se întâmplă cu el

Cântărețul general de brigadă are COVID-19. Ce se întâmplă cu el
Un cunoscut interpret de muzică populară, care e, de peste un deceniu, și general, a ajuns să contacteze boala momentului. Acesta are COVID-19, și a aflat după ce a suspectat că e răcit.

Vestea neașteptată a primit-o luni de la un medic după ce sâmbătă făcuse testul COVID-19. Acesta mărturisește că a luat virusul, cel mai probabil, după o excursie în județul Prahova.

Gheorghe Turda a primit vestea ieri de la medic, după ce a sosit testul pe care l-a făcut sâmbătă. Interpretul de muzică populară crede că a luat virusul după ce a făcut o excursie la salină în Prahova. Acesta declară însă că a făcut o formă ușoară a bolii și acum se simte mult mai bine.

„Am fost foarte răcit, acum sunt mai bine. Medicul mi-a dat antibiotic timp de o săptămână, iar sâmbătă am făcut şi testul de COVID-19 şi nu am mai ieşit din casă. Ieri am primit vestea, dar acum sunt mult mai bine. Am răcit şi la plămâni, şi acum se simte în vocea mea.

Totuşi, am făcut o formă uşoară, faţă de multe alte persoane. Şi ginerele meu a avut, dar nu cred că am luat de la el, mai degrabă din excursie. Am fost la salină în Prahova şi acolo erau puţine grade. Iniţial, fetele mele s-au speriat, dar acum când au văzut că totuşi sunt mult mai bine, s-au mai liniştit”, a declarat Gheorghe Turda pentru click.ro, conform Capital.ro.

Artistul s-a izolat și își drege vocea

„Acum voi sta în casă timp de 14 zile sau cât va fi nevoie să fiu bine, asta e important”, mai spune Turda pentru sursa citată. Gheorghe Turda a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (1966-1973), fiind un student eminent. Încă din anii studenției s-a impus ca interpret, prin calitățile deosebite ale timbrului său vocal, bogăția și valoarea repertoriului ales. A interpretat și arii din operă și operetă. Din 1973 este licențiat în artă, specialitatea muzică clasică.

În 1991 i-a fost conferit gradul de locotenent-colonel onorific, ca recunoaștere a meritelor sale artistice. În anii 1994-1997, s-a implicat, în calitate de colonel, tot mai mult în viața artistică a celor ce-și desfășoară activitatea în armata și poliția română, precum și în armată în calitate de colaborator cu alte atribuții.

Din 1 decembrie 2008, prin decret prezidențial, Gheorghe Turda a fost înaintat în gradul de general de brigadă în rezervă. Gheorghe Turda a rămas văduv de peste 10 ani şi are o relaţie bună cu fetele lui, Anca Ioana şi Elena Voichiţa.

Sursa foto: Facebook

Ciorba de potroace. Scoate pe oricine din mahmureală

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre