Simona Ionescu / Redactor Șef

„Carmen Iohannis de America”. Nici nu știți câte au în comun Jill Biden cu soția președintelui României!

„Carmen Iohannis de America”. Nici nu știți câte au în comun Jill Biden cu soția președintelui României!
Este frapantă asemănarea de biografie și atitudine dintre cele două Prime Doamne, Carmen Iohannis și Jill Biden. Posibil, ca atunci când se vor întâlni, vor fi și ele mirate de câte lucruri le leagă.

Despre Carmen Iohannis știm cu toții ce face, ce rol și-a asumat pe timpul mandatelor de președinte ale soțului și ce importanță acordă sistemului educațional din care face parte ca profesor de engleză la o școală din Sibiu.

După ce Kaus Iohannis a fost ales prima oară președinte, soția sa Carmen Iohannis a declarat că nu-și va părăsi elevii și catedra de la Sibiu pentru că ea crede că acolo e rolul ei ca să-și aducă contribuția la educarea tinerei generații.

Presa de peste ocean a acordat atenție deosebită proaspetei Prime Doamne a Americii, dezvăluind ce preocupări are și ce va face pe timpul mandatului soțului său, Joe Biden.

Jill Biden este profesoară de engleză. A predat ani de zile la colegiu, apoi și-a luat doctoratul și a intrat în mediul universitar.

„Să predau este ceea ce fac. Sunt cine sunt”, a scris pe Twitter Jill Biden înainte de a ține discursul Convenției Naționale Democratice din fosta ei clasă din Delaware și poatând niște poze din arhiva sa

În timpul celor opt ani de vicepreședinte a lui Joe Biden, dr. Jill Biden a fost profesor de engleză cu normă întreagă la Northern Virginia Community College din Washington, DC. Nu a abandonat niciun pic cariera de cadru didactic. Iar acum, când soțul a fost ales președintele SUA, a declarat că nu va renunța și va continua să meargă zilnic la serviciu.

Presa a scris că Jill Biden va face istorie dacă planurile ei de a continua să predea vor trece de protocoale și astfel va fi Prima Doamnă care își va menține un loc de muncă cu normă întreagă. De altfel, ea a beneficiat de protecția serviciului de pază, iar atunci când preda la facultate, le-a spus agenților Serviciului Secret să se îmbrace ca studenții.

„Dacă ajungem la Casa Albă , voi continua să predau”, a declarat dr. Jill Biden pentru CBS, în luna august . „Este important și vreau ca oamenii să prețuiască profesorii și să le cunoască contribuțiile și să ridice profesia.”

Jill Biden și-a luat ceva timp liber de la predare doar în timpul campaniei electorale, când soțul ei candida la funcția de președinte al Americii.

 

Femeia din spatele lui Joe Biden a vrut carieră în modă. O va surclasa pe Michelle Obama sau Melanie Trump? 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre