Simona Ionescu / Redactor Șef

Cât de bună e dieta vegetariană pentru sănătatea doamnelor. Ce trebuie să consumați pentru a întârzia instalarea menopauzei

Cât de bună e dieta vegetariană pentru sănătatea doamnelor. Ce trebuie să consumați pentru a întârzia instalarea menopauzei
Când vine vorba de menopauză, majoritatea femeilor se sperie. E doar o nouă perioadă a vieții care trebuie tratată cu seriozitate.

Multe femei se plâng de instalarea mult prea rapidă a menopauzei. Mihaela Bilic susține că acest lucru se poate întârzia. Iată ce este de făcut.

Potrivit medicului nutriționist, există anumite alimente pe care dacă doamnele le consumă, se pot lovi de instalarea prematură a menopauzei. E vorba în primul rând de carbohidrați care, potrivit unui studiu realizat de britanici, conduc la apariția menopauzei chiar și cu doi ani mai devreme. Pe de altă parte însă, doamnele care consumă legume proaspete și pește gras, întârzie acest fenomen chiar și cu mai mult de trei ani.

Consumul de pâine și paste duc la apariția menopauzei

Atenție la consumul de orez, paste făinoase, pâine

,,Un studiu prospectiv făcut pe femei cu vârsta cuprinsă între 40 și 65 de ani a demonstrat că instalarea menopauzei poate fi întârziată cu până la 3,3 ani dacă consumăm legume proaspete și pește gras. The UK Women Cohort Study a urmărit obiceiurile alimentare a 35372 femei timp de 6 ani.

Concluzia? Dieta vegetariană și consumul unor cantități mari de carbohidrați de tipul orez, paste făinoase sau pâine grăbește instalarea menopauzei cu 1,8 ani. La polul opus, consumul zilnic de legume și ulei de pește are efecte miraculoase în menținerea sintezei de hormoni sexuali feminini.”, a explicat Mihaela Bilic, pe Facebook.

Ce alimente trebuie consumate pentru a preveni procesul de îmbătrânire

Pe de altă parte însă, Mihaela Bilic spune că vitaminele din legume sunt foarte bune pentru a opri procesul îmbătrânirii. Acizii grași Omega 3 ajută la scăderea tensiunii arteriale și le ajută pe doamne să țină departe tromboza. ,,Îmbătrânirea înseamnă oxidare, iar ovarele sunt și ele supuse acestui fenomen.

Peștele și legumele, ideale pentru întârzierea menopauzei

Cine se poate opune “ruginirii” noastre din interior? Vitamina C și antioxidanții din legume, alături de acizii grași esențiali omega 3 din pește! Organismul uman nu poate sintetiza vitamina C, ea trebuia adusă din alimentație. La fel și pentru acizii grași omega 3, de aceea se numesc esențiali! Sinergia dintre omega 3 și antioxidanții din legume neutralizează radicalii liberi responsabili de îmbătrânire și îmbolnăvire.

„Fără omega 3 adus zilnic prin dietă nu există sinteză de prostaglandine, deci adio sănătate și imunitate”

Prezența de polifenoli vegetali în tubul digestiv protejează grăsimile omega 3 de oxidare și permite trecerea în circulație a unor molecule de acizi grași cu eficiență crescută. Legume și ulei de pește, ăsta pare a fi secretul tinereții fără bătrânețe. Oamenii nu pot sintetiza omega 3.

Supraviețuirea, evoluția și funcționarea organismului uman are nevoie de omega 3 care provine din regnul animal. Fără omega 3 adus zilnic prin dietă nu există sinteză de prostaglandine, deci adio sănătate și imunitate!”, a încheiat medicul nutriționist.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre