Cătălin Moroșanu a înțeles că politica din ziua de azi nu are legătură cu ce credea el, așa că vrea să se retragă.
Cătălin Moroșanu iese din politică. ”Mă retrag, gata!”. Ce l-a supărat atât de tare
Fost liberal în zona Moldovei, Cătălin Moroșanu a declarat pentru Fanatik că e decis să se retragă din viața politică. Această decizie a fost luată la doar o zi după ce premierul României, Nicola Ciucă a fost ales și președinte al PNL, el fiind singurul candidat la Congresul Extraordinar al liberalilor.
„Îmi văd de viața mea, de promoția mea de lupte, de sala mea, de copiii mei”
”Nu mai am ce să zic despre ce se întâmplă în PNL, eu mă retrag liniștit din politică, nu mă mai interesează. Mă retrag, gata! Am spus că Florin Câțu nu era o alegere bună. Despre Ciucă nu știu ce să zic, dar fiecare cu treaba lui, nu mă mai interesează viața politică.
Îmi văd de viața mea, de promoția mea de lupte, de sala mea, de copiii mei pe care vreau să îi învăț, să îi fac kickboxeri. Am terminat-o cu politica, să se descurce fiecare cum știe, cum vor”, s-a destăinuit Cătălin Moroșanu.
Ajutor prețios pentru refugiații din Ucraina
Printre refugiații cărora Moroșanu le-a dat o mână de ajutor s-a numărat și un artist foarte talentat, Misha, care i-a făcut lui Moro la Academia de Arte Marțiale ce și-a dorit cel mai mult.
”El este Misha, refugiat ucrainian, care a fugit din calea războiului și a reușit sa transpună pe peretele Academiei de Arte Marțiale Cătălin Moroșanu visul meu!
Un om extraordinar, un talent rar întâlnit, a făcut o capodoperă care va rămâne în eternitate. (…) Normal că l-am plătit, omul e necăjit, ar fi culmea să fie altfel. Am încercat să fiu discret când a venit vorba de ajutorul pe care l-am dat și îl dau și acum celor din Ucraina. Dar am încercat să îl ajut, să îi găsesc clienți. El este și sculptor, lucrează și în bronz, e top omul!”, a afirmat marele sportiv.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook